De Rusalii în Bistriţa-Năsăud

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Radio Someş, Casa Orăşenească de Cultură Sângeorz-Băi şi Asociaţia Tonight, au derulat festivalul „Interculturalitate în spaţiul românesc – De Rusalii în Bistriţa-Năsăud”. Manifestările au debutat în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud cu o sesiune de comunicări ştiinţifice, moderată de directorul CJC BN, Florin Vasile Şomlea, tema abordată fiind „Aculturaţie şi interculturalitate”. În prezenţa vicepreşedintelui Mihai Bumbu şi a scriitorului Ioan Pintea, au susţinut comunicări prof. dr. Alexandru Uiuiu-„Şezătorile tradiţionale şi întâlnirile de grup”, etnolog maria Dan Golban-„Aspecte ale convieţuirii româno-maghiare în arealul judeţului Cluj”, prof. univ. dr. Pompei Coceanu, care a vorbit despre patrimoniul cultural, directorul Direcţiei pentru Cultură Sălaj, Doina Cociş, a susţinut un material despre satele româneşti din Ucraina, prof. univ. dr. Traian Vedinaş-„Aculturaţie şi arheologie lingvistică”, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta-„românia şi unitatea spirituală a europei”, etnomuzicolog Constanţa Cristescu de la Suceava-„Identitatea etnică în contemporaneitate”, prof. univ. dr. Vianu Mureşan crede că multiculturalitatea este o falsă cultură, iar Cosmin Verde, discipol al profesorului Ioan Bocşa, luptă pentru identitatea folclorului românesc. A fost o sesiune interesantă, care se va finaliza prin apariţia unui volum care să oglindească fenomenul aculturaţiei.

În Staţiunea Sângeorz-Băi, în ziua de Rusalii a avut loc concertul de muzică clasică susţinut de grupul Pro Opera, şi spectacolul folcloric al Ansamblului profesionist „Dor Românesc” al CJC BN, prezentat de artiştii Maria Dan Golban şi Alexandru Pugna, între invitaţi amintind-o şi pe artista cornelia Ardelean Archiudean. În contiunuare au evoluat ansamblurile „Păuniţa” şi „Doina Someşeană” din Sângeorz-Băi, „Tulipan” - Teaca, „Flori bârgăuane” – Joenii Bârgăului, „Brăduleţul” – Lunca Ilvei, „Asul de Treflă” – Dumitriţa, „Bârgăul” – Susenii Bârgăului, formaţia de dansuri săseşti din Teaca şi grupul vocal-instrumental „Datina” al Şcolii Populare de Artă din Sângeorz-Băi. Ziua s-a încheiat la Hotelul „Hebe” cu „Hora someşeană”, manifestare iniţiată de Traian Ogâgău, în care s-au prins sute de sângeorzeni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5