De Ziua Israelului – Concert de muzică de cameră

În organizarea Consiliului Judeţean BN şi a Centrului Judeţean pentru Cultură BN, a avut loc, la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa, un superb concert de muzică de cameră, în 7 mai, începând cu ora 19.00, dedicat Zilei statului Israel, care-şi sărbătoreşte independenţa în această zi, susţinut de mari artişti consacraţi şi recunoscuţi pe scenele naţionale şi internaţionale – Remus Manoleanu – la pian, Bianca Manoleanu – soprană şi George Crăşnaru – tenor.
În deschiderea frumosului eveniment, au vorbit, cu argumente, despre semnificaţia zilei, valoarea artiştilor profesionişti şi a repertoriului abordat, prof. dr. Gavril Ţărmure – director CJC BN, Fredi Deac – preşedintele Comunităţii Evreieşti din Bistriţa, care a prezentat un scurt istoric al formării statului Israel, cât şi evoluţia lui în timp.
A urmat proiecţia unui film de 14 minute, realizat în Israel, referitor la pregătirile pe care le fac tinerii pentru sărbătorirea Zilei Israelului, printr-un dans specific, intitulat „Hora”.
Evoluţia tenorului George Crăşnaru, a sopranei Bianca Manoleanu şi a pianistului Remus Manoleanu a încântat numeroasa asistenţă avizată în acest gen muzical, partaner al evenimentului fiind Societatea de Concerte Bistriţa.
Au fost abordate piese de R. Paladi, Th. Grigoriu, Dan Voiculescu, G. Enescu, R. Schumann şi M. Ravel.
O seară de încântare sufletească şi de mare ţinută artistică.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5