De ziua lui, Vasile Moldovan şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de primar al Bistriţei

Dublă sărbătoare pentru Vasile Moldovan, primar al Bistriţei timp de două mandate. La ceas aniversar, acesta şi-a anunţat oficial candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bistriţa din partea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Bistriţa-Năsăud.
„M-am hotărât, nu uşor, fiţi convinşi, să candidez, dar, dacă m-am hotărât, asta înseamnă că sunt un competitor care vrea să şi câştige. Nu sunt (n.n. – candidat) să favorizez pe cineva din această poziţie. Odată pornit la o bătălie, oricine pleacă la bătălie, doreşte să şi câştige.
Cred, sunt convins, că bistriţenii aşteptau această opţiune a mea, pentru că, în ultima vreme, trebuie să recunosc, foarte mulţi m-au întrebat, iar eu le spuneam, până să mă decid: nu ştiu dacă e bine. Am apreciat că, solicitându-mă aşa mulţi şi dorindu-mă oamenii să particip la aceste alegeri, că e bine să accept propunerea din partea ALDE, tot un partid liberal. Cine ştie, poate nu peste mult timp, s-ar putea să fie unul singur, astfel încât şi acest motiv m-a făcut să accept această propunere. Eu le mulţumesc, sunt convins că vor fi alături de mine, pentru că numai împreună vom putea reuşi şi împreună vom putea, la final să gustăm din paharul de şampanie al câştigului”, a declarat Vasile Moldovan în cadrul unei conferinţe de presă.
În context, preşedintele ALDE Bistriţa, consilierul local Gelu Muthi, a precizat că formaţiunea are atât un candidat foarte bun, cât şi o organizaţie pe măsură, „adică ingredientele necesare pentru a avea succes” şi va depinde doar de ei să-şi maximizeze şansele.
La acest eveniment important pentru ALDE BN, alături de preşedintele interimar Mirela Cârcu şi preşedintele executiv Constantin Braşoveanu, au fost primarii Ioan Moniţa (prim-vicepreşedinte ALDE BN), Ioan Cămărăşan (Silivaşu de Câmpie), Ioan Mate (Sânmihaiu de Câmpie), Ioan Ţintean şi Ionel Tompa.

Comentarii

23/03/16 14:04
Vizitator

La Bistrita se contureaza o competitie intre pensionari pentru functia de primar al orasului.
Cretu care a ajuns si el la varsta pensionarii, pentru cei mai multi bistriteni s-a dovedit o mare dezamagire dupa doua mandate de primar. In 2008 el a avut noroc cu incendiul produs la Biserica Evanghelica, cand bistritenii de fapt l-au sanctionat pe Vasile Moldovan si asa a ajuns Cretu primar. Vorba proverbului „PROST SA FI, NOROC SA AI”. Numai ca ulciorul nu merge de prea multe ori la apa. Pana la urma, ca primar Cretu s-a dovedit mult mai slab decat Moldovan.
Reamintim pentru unii carcotasi cu memorie scurta:
In mandatul lui Vasile Moldovan sunt aduse doua firme cu capital strain in Bistrita: Leoni si Roseyarns. Strada Liviu Rebreanu, devine pietonal. Sunt reabilitate 36 de strazi aproape simultan. Se construieste cartierul ANL Subcetate, se finalizeaza Scoala Generala nr.6, se reabiliteaza interiorul primariei, si se construieste Capela de pe strada Tarpiului. Dupa cel de-al doilea mandat, a devenit şeful serviciului de proiecte cu finanţare internă şi internaţională din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, unde in calitate de director de proiect cu finantare europeana (POS-Mediu) a coordonat executia si finalizarea constructiilor pentru Sistemul de management integrat al deseurilor din Judetul Bistrita-Nasaud, primul de acest fel din tara. Din pacate, nici pana astazi, conducerea actuala a judetului nu reusit sa-l puna complect in functiune.

24/03/16 07:02
cetatean

Succes !
Va asteptam în fruntea urbei.
Daca sunteți susținut cu adevarat de partid aveti toate sansele.
Bistritenii au incredere in dvs. aveti sansa sa luati 65% fara mare efort.
Nu uitati, bistritenii va iubesc.

24/03/16 10:43
Sandru Laura

Colaborare la domiciliu! Stim ca ati cautat foarte mult timp o oferta cu adevarat serioasa, dar acum este cazul sa va opriti aici si sa incepeti imediat colaborarea cu noi, intr-o activitate part-time la domiciliu, cu castiguri sigure, pe masura implicarii. Va asteptam sa ne cereti mai multe detalii la adresa de email: [email protected]

25/03/16 10:36
Cititor

Nu va castiga alegerile decat eventual, daca va fi in doua tururi. A mai fost primar si oamenii s-au cam saturat si de dumnealui si de inaintasii pe care i-a avut, sau care i-au urmat in aceasta functie.
Este nevoie de un primar tanar, viabil si cu mintea limpede, iar "pensionarii" sa-si vada de pensie si de sanatate... sa nu mai ocupe ei "toate posturile" ... in timp ce tinerii nostri, neincapand de "ei"... bat "floasterul" si umplu "fagadaiele " toata ziua ( sau noaptea ), taind Frunze la caini ...
Ar trebui data o lege , astfel incat pensionarilor sa nu le mai fie permis absolut deloc sa ocupe functii ori posturi inafara de activitati specifice in ograda sa, pe linie de zootehnie si/sau agricultura .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5