Deac Suzana, psiholog: ELEVUL ESTE ÎN PRIMUL RÂND UN COPIL

Educația din toate timpurile a ridicat fel de fel de probleme dintre care unele s-au rezolvat, altele au fost lăsate la voia întâmplării, presiunii timpului ori unui hazard nemilos de multe ori. Educația nu depinde doar de două categorii sociale implicate și responsabile direct, cum ar fi părinții, în primul rând, și profesorii, în al doilea rând. Educația se înfăptuiește prin jocul factorilor prezenți pe scena socială, mai ales în contemporaneitatea noastră, aflată în interconexiuni complexe, imprevizibile și de multe ori improbabile.
Peste viziunile, strategiile și metodele didactice și educative ale părinților și ale profesorilor, dar și peste fundamentul solid sau fragil, realizat de învățătorii școlilor românești, se așterne țesătura fină a influențelor programate, binevenite ale mass-mediei sau ale autoinstruirii și autoeducației, cu ajutorul internetului sau lecturilor literare, dar și exhibarea, prin mass media, a unor antimodele cu impact răsunător în axiologia mintală și emoțională a tânărului vlăstar.
Mă întreb, care model se dovedește mai ușor de urmat, învățând toată viața prin imitație, cel popular (cool, șmecher, super), cu valori superficiale, chiar false, dar la modă, sau cele serioase, solide și atent selecționate dar mediatizate extrem de puțin? Televiziunea caută senzaționalul pentru audiență și fascinația spectatorilor, și culmea, atât această instituție cât și majoritatea cetățenilor găsesc senzaționalul în personajele negative, în actele și acțiunile disctructive. Mult trebuie să mai crească o astfel de televiziune ca să găsească senzaționalul și în personajele pozitive, în acțiunile și înfăptuirile pozitive... răsunătoare și peste granițe... sau de acolo încoace!
Oare de ce nu se sesizează forurile răspunzătoare la nivel național despre direcțiile greșite de educație?! Chiar lăsăm cu toții, atât societatea, cât și cetățenii, ca televiziunile, cu cel mai mare impact asupra unei persoane, să se transforme într-un comerț aducător de bani cu orice preț?! Oare de ce nu ripostăm? Oare pe noi, familiile, cu implicații importante în educația copiilor noștri, nu ne deranjează faptul la câte aiureli sunt expuși copiii și tinerii în fața micilor ecrane, în prezența sau în absența noastră? În timpul consacrat mediei, copilul poate fi atras de diferite activități creative, concursuri de cultură generală, workshopuri de rezolvare de probleme practice sau teoretice, prezentări de cărți pentru copii și tineri, dezbateri istorice, invitații la filme sau desene animate educative și multe altele, cu premii de creație, preocupări sau voluntariat în diverse domenii sociale.
De ce nu-și propun televiziunile asemenea programe, chiar și în exces, gândindu-se că vor contribui benefic la cizelarea generațiilor în creștere? E mai mare bătaie de cap? Au nevoie de oameni creativi care pot pune în scenă asemenea scenarii? E mai ușor și la îndemână să aducem în studio tot felul de moșnegi ca să-i căsătorim, ca să aflăm între timp și trecutul lor scandalos?! E mai ușor să plimbăm niște fete vampe pe micile ecrane, decât persoane cu ochelari dar cu multă știință, imaginație și realizare? De ce nu mutăm odată accentul pe valorile veritabile din toate domeniile, pe cele creștine, dacă ne pretindem creștini?
Dacă aș avea căderea, aș întreba toate posturile tv, ce procent ocupă în grila lor emisiunile stimulatoare la creativitate, invenție, autorealizare, autocunoaștere, autocăutare, socializare, optimizarea interrelațiilor, în epoca telefonului deștept, care unește doar iluzoriu, dar fizic desparte partenerii de dialog? Câți psihologi au încadrat și dacă se dezbat temele cele mai stringente ale stării educației de astăzi și de mâine? Care, atenție, ne va afecta pe noi toți, indiferent că suntem bogați sau săraci, indiferent dacă lucrăm într-un mediu sau altul. Oare ce gândesc oamenii despre mâine, în condițiile în care generațiile muncitoare și cele inteligente aleg să părăsească țara? Chiar totul ne este indiferent? E trist, foarte trist.
Oare și-au pus și alții întrebarea că școala de azi este depășită? Ne uităm și în ograda altor țări evoluate? Ne interesează experiențele lor prețioase? Le preluam? De ce nu difuzam emisiuni în acest sens, să vedem școli germane, franceze, engleze, elvețiene, finlandeze etc? Nu vrem să învățăm din experiența lor? Finlanda, fiind recunoscută pentru o educație prestigioasă, are în vedere în viitorul apropiat să probeze un nou stil de învățământ. De la 16 ani să aleagă orice elev toate materiile pe care dorește să le studieze ( și nu una-două opționale impuse de școală în funcție de necesitate), orele desfășurându-se fără bănci, pe bază de discuții și dezbateri, în grupuri mici. Mă întreb, oare România când va fi dispusă să renunțe la clase cu un efectiv fix, cu un număr de materii fixe și obligatorii și la strategiile actuale de predare dar, asumându-și, bineînțeles, realizarea unei baze logistice suficiente?
Finlanda elaborează o strategie prospectivă pe baza experiențelor acumulate. Este o țară realistă, ancorată în nevoile actuale. Școala nu este menită să recupereze, școala este menită să prevadă, să preîntâmpine, să educe pentru viitor... dar și să înfăptuiască cadrul de realizare a scopurilor formative. Finlanda și-a dat seama că actualii tineri sunt altfel decât generațiile anterioare, lipsite de tv, internet sau telefoane deștepte. Chiar și fiziologic, copiii se maturizează mult mai devreme. Crește nevoia de autoafirmare, autorealizare, dar până la aceste stadii, e nevoie de multă autocunoaștere pentru a alege corect în fiecare zi.
Oferă actualul sistem de învățământ doza necesară de abordare a sinelui, a persoanei în cauză? Comunică profesorii cu fiecare elev în parte, cum ar fi necesar, cum simt nevoia copiii și tinerii? În multe școli, există psihologi sau consilieri școlari, logopezi, profesori de sprijin care știu să asculte copilul în intimitatea lui. În cel mai bun caz, fiindcă sunt școli lipsite de asemenea servicii. Dar nevoile câtor elevi pot fi acoperite de un psiholog cu bunăvoință, pe săptămână? Dar dacă există copii care au nevoie zilnic de confesiuni, de atenție acordată individual din diferite motive?
Un ex. elocvent. Vin la mine, la cabinetul școlar, mulți copii, care nu au nicio problemă existențială evidentă dar vor să fie ascultați, vor să li se pună întrebări sau doresc niște răspunsuri, variante de soluții, ieșiri la liman sau intrări în arsenalul normalului. Mă întreb care ar fi cauza acestui flux de necesități? Lipsa de comunicare din familie? Lipsa de comunicare cu profesorii, cu diriginții? Lipsa sau comunicarea defectuoasă cu colegii?
Răspunsurile le știm de mult, familiile sunt mult prea ocupate de procurarea pâinii de toate zilele. Profesorii cu programele școlare încărcate iar consilierii școlari cu solicitările peste măsură.
Care ar fi soluția?
Într-o societate alertă cum este a noastră, un elev de 16 ani se simte și se comportă ca un student pe vremuri. Cu nevoi acute, dacă școala nu conștientizează aceste nevoi, va suferi consecințele și ea, dar și tânărul în devenire.
De ce nu se gândește oare guvernul să implanteze o echipă complexă în fiecare școală, formată din medic, asistent medical, asistent social, mediator școlar, psiholog sau consilier școlar, logoped și obligatoriu învățător și profesor de sprijin. Iată 8 oameni specializați pe o diversitate de probleme care le vin în ajutor copiilor, elevilor și indirect familiilor, iar în perspectivă, societății, care nu este o noțiune abstractă ci una foarte concretă, însemnând mulțimea de oameni dintr-o țară, care poate fi răspunzătoare pentru calitatea creșterii și educării copiilor sau pentru asigurarea unui climat omenesc, plăcut și prosper, prin eficiența tinerilor integrați profesional și social sau pentru grija pe care n-o uită să le poarte bătrânilor vremii. Iată o măsură eficientă de a preveni repetenția, frustrările izvorâte din lipsa de comunicare cu familia sau lipsa orientării vieții elevilor spre voluntariat și creșterii sensibilității față de viața semenilor lor. Fără asemenea exemple, creștem tot mai mulți tineri indiferenți față de problemele sociale sau agresivi, prin faptul, că duc cu ei povara frământărilor și frustrărilor acumulate fără să le ofere comunitatea locală modalități de voluntariat organizat, prin care și-ar făuri stima de sine necesară. Când ajuți pe cineva, crești în ochii tăi proprii, crescând în ochii altora.
Se impune cu mare necesitate o schimbare a actualelor percepții asupra elevilor, asupra metodelor de abordare a lor și a materiei de predat. Orice profesor de azi trebuie să se gândească că știința ce posedă este incontestabilă dar metodele de predare sau de abordare a elevilor sunt de mult timp depășite. Se impune o nouă formă de organizare a învățământului, ținând cont în primul rând de nevoile elevului-copilului de azi, care ar dori între altele... câte o tabletă pe fiecare bancă. Vi se pare nerealistă această nevoie?!