Debarasare de deșeuri electrice la Uriu și Căianu Mic

Localnicii din Uriu și Căianu Mic au ocazia sâmbătă, 10 ctombrie 2015, să se debaraseze de deșeurile electrice și electronice vechi sau defecte, colectându-le selectiv şi predându-le Asociaţiei “RoRec”. Dincolo de demersul ecologic, miza constă în premiul pe care participanții la campania de ecologizare îl pot câștiga, prin tragere la sorți, în cadrul unei tombole promovate de organizatori.
Asociația Română pentru Reciclare – RoRec (www.rorec.ro) este o organizaţie non-profit, formată de unsprezece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de aparatură electrocasnică prezenţi pe piaţa din România.
Practic, aceasta preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică şi gestionează toate activităţile necesare colectării, tratării și reciclării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), asigurând, în acelaşi timp, eliminarea în siguranţă şi protecţia mediului, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu și cu standardele WEEE LABel of EXcellence sau “Eticheta de Excelență în Reciclare”.
Asociaţia RoRec s-a constituit pentru a prelua de la producători responsabilitatea privind realizarea obiectivelor de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), precum şi raportarea către autorităţile competente a modului de gestionare a DEEE.
Concret, organizează periodic acțiuni de colectare a deșeurilor electrice și electronice (DEEE) venind în sprijinul cetățenilor care doresc să se debaraseze responsabil de aceste obiecte. O componentă foarte importantă a activității asociației o constituie, însă, educarea și conştientizarea populației în privința colectării și reciclării corecte a acestui tip de deșeuri.
„Colectarea DEEE ar trebui să devină un gest la fel de normal ca spălatul pe dinți. Nimeni nu așteaptă o recompensă pentru că s-a spălat pe dinți. Sunt activități normale generate de respectul pentru cei din jur, de dorința de a fi frumoși și sănătoși. Același lucru trebuie să-l realizăm și cu mediul în care trăim.”, consideră Camelia Tănculescu, profesorul coordonator al Patrulei de Reciclare de la Colegiul Tehnic ”Ion Borcea”, din Buhuși, judeţul Bacău, potrivit site-ului de prezentare “www.rorec.ro”.
“Echipamentele electrice și electronice vechi conțin diferite substanţe periculoase care sunt dăunătoare pentru sănătatea umană și pentru mediul înconjurător, dacă nu sunt eliminate cu grijă. De asta trebuie reciclate, iar procedeul implică colectarea echipamentelor, tratarea și eliminarea substanțelor nocive, iar restul componentelor sunt desfăcute și separate – metal, plastic și altele. Cam 90% din materiale pot fi reciclate, iar restul de 10 sunt eliminate de firmele specializate. De asta nu e bine să aruncați electronicele – nici măcar bateriile sau becurile, nici la gunoi, nici în natură, nicăieri. Apelați la un centru de colectare autorizat. (…) Asociatia RoRec stochează deșeurile electronice în Centre de Colectare, de unde sunt expediate, cu mijloace de transport autorizate, către stațiile de tratare/reciclare .” – informează organizatorii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5