Debut : Poeme de Zorin Diaconescu

La chasse au printemps

 

Împuşcăm supercuvintele

din foişoarele înalte cu aer condiționat

ele se rostogolesc odată sau de două ori când le nimerim

apoi se prăbușesc la picioarele noastre şi noi

ne simțim victorioși privind jocul ce le transformă în inutile

focuri de artificii la care se roagă grupuri de enoriași  - nimeni

nu-i cunoaşte cu adevărat

carnavalul poate fi oricând

o înmormântare

 

 

Nimic mai puțin, nimic mai mult

 

Nu căuta bucuria nestatornică,

ea sare din om în om,

din loc în loc şi din timp în timp,

ai impresia că o vezi doar ca să-ți dai seama că te-au înșelat ochii,

ai impresia că o simți şi te trezeşti în cămaşă, dârdâind sub ger.

Nici jalea nu e bine să o cauți,

oricum ea te găseşte atunci când eşti mai puțin pregătit.

Renunță.

Renunță la căutare,

încearcă să ții ochii deschiși ca să nu te abați de la drum,

cunoaşte-ți drumul chiar dacă îți spun toate ursitoarele că ai rătăcit.

Adevărul nu există.

El se făureşte,

adevărat e doar ce nu mai este,

prezentul e plămadă de adevăr iar viitorul nu-l cunoaşte nimeni.

Chiar dacă ajungi în locuri neumblate

pe care nimeni nu le descrie, nu dispera.

Calea ta trece pe acolo, neştiută de nimeni,

necunoscută de tine, singura care ți-e dată.

Răzvrăteşte-te şi vei mai scrie un poem,

nimic mai puțin, nimic mai mult.

 

 

Viață alternativă

 

Autocenzura învinge.

Aşa s-a inventat pilotul automat,

competiția şi securizarea rețelei.

Roditor, câmpul virtual

se revarsă asupra noastră ca un somnifer.

Cine şi-a uitat parola așteaptă

un mesaj de la administrator.

Admin este un personaj cardinal,

chiar dacă nu-l vede nimeni,

chiar dacă nu-i ştim numele.

Pentru dezvoltarea dumneavoastră personală

introduceți un cod.

Vrăjitoarele evului mediu jubilează în descântece.

 

 

Marketing

 

E simplu să dai un ochi pe un ochi,

îți rămâne a doua şansă până la orbire.

Minunatul tău ego ce zice?

Escaladarea!

Strigă piticul ce se vede Batman.

Acțiune!

E genul filmului?

Sau ultima idee care mai pâlpâie în capul tău?

Suntem vulnerabili?

Nu.

Suntem ignoranți.

Vulnerabilitatea nu face parte din codul nostru genetic.

Am supraviețuit dinozaurilor.

Ne vom împiedica de propriile idei?

Posibilitățile? Uimitoare.

Uneori ridicole.

Nimic nu e imposibil.

Dar nici asta nu e o vulnerabilitate. 

 

 

peron

 

nenumărate fețe opace

am cunoscut

încercând să spun

plec

scuzați deranjul

mai contează?

trenul întârzie

fiindcă e tren

şi noi suntem

noi

pe peron

mizerie şi plictiseală

 

 

E păcat?

 

pot să-mi schimb cămaşa

cu una atent apretată

să trec pe la frizer

să-l joc pe Hamlet

fără scenă

pentru că ştiu

publicului îi place

el urăște întrebările

şi durerile de cap  

jocul continuă

până apare un câine turbat

el muşcă în stânga şi dreapta

cine e de vină?

eu

sunt vizibil, înconjurat

aceea e clipa

în care pot deveni poet

am încetat să joc

am rămas singur cu adevărul meu

toate au un sens

giratoriu

e păcat?

 

 

Fără dicționar

 

m-am născut dintr-un cuvânt

pentru a mă pierde în propoziție

am închis ochii pe un punct

şi am adormit pe un semn de întrebare

în pofida gramaticii

soarta m-a abandonat

fără dicționar

într-o limbă necunoscută

 

 

În zilele de joi

 

orbitele goale plutesc

fără rost, craniul rezistă

eu nu am învăţat să lovesc

clipă de clipă, antrenamentul răbdării

liniștea, aspirația fraierilor

arbitrul nu fluieră

decât în zilele de joi

 

 

Lunetistul

 

încă nu ți-au spus adevăratul tău nume

nu ai aflat că eşti un intrus

vorbe, amăgiri, dintotdeauna

la început a fost  …

dar când a fost începutul?

nu ieși din rând

nu ridici capul

să nu te vadă lunetistul

 

 

Să privești lumea de sus

 

cad penele din aripi

nu e sănătos

să privim lumea de sus

cine știe

ce se va spune apoi

despre tine

puterea cuvântului

mediul zilelor noastre

aleargă prin rețele

beculețele se aprind

şi nimeni nu mai ştie

unde e întrerupătorul

cuminţi ne uităm la ecrane

cum moșii

priveau la flăcări, în vatră

şi mintea noastră face

clic, clic, clic

 

 

Poemă nostalgică

 

poema e un poem la feminin; clar?

 

am auzit zgomote în fundul grădinii

zicea cândva un grădinar al gândurilor

vecinii păreau că se ceartă

sau poate chiar se certau

ion striga la gheorghe şi se supăra

fiindcă şi gheorghe striga la el

inadmisibil

ei nu strigau de mânie ci se mâniau pe măsură ce strigau mai tare

ca să se facă auziţi

mare lucru - exclusivitatea

suntem aici ca să ce?...

dezbatem

nu se mai poate, domnule

cine mă?

între timp ploua liniştit peste oraş

 

clişee,domnule, clişee

viaţa e o stereotipă

amurgul adaugă şirul prietenilor care au plecat