alp
Administraţia năsăudeană

A demarat colectarea selectivă a deşeurilor

De câteva zile, pe holurile Primăriei oraşului Năsăud, în fiecare birou, pe holuri şi în curte au apărut recipienţi de colectare selectivă a deşeurilor. Aşa cum ne-a informat Mihail Moldovan, referent Compartimentul Gestiunea Deşeurilor, Mediu şi Transporturi din cadrul Primăriei, acţiunea se încadrează prevederilor Legii nr. 132/30 iunie 2010, care are drept scop creşterea gradului de reciclare şi de valorificare a deşeurilor colectate selectiv, conştientizarea, informarea şi educarea salariaţilor din instituţie şi a cetăţenilor care se prezintă cu diferite probleme la primărie cu privire la colectarea selectivă şi managementul deşeurilor.

Pentru aceasta, la nivelul instituţiei, colectarea selectivă se realizează prin dotarea fiecărui birou cu recipienţi de culoare albastră (pentru hârtie), iar pe holul de la intrare în instituţie şi pe fiecare nivel, găsim câte un set de trei recipienţi de culoare verde (pentru sticlă), galben (pentru plastic) şi albastru (hârtie şi carton). Toată suflarea – angajaţi şi cetăţeni – are obligaţia de a respecta prevederile Legii 132/2010 în sensul selectării hârtiei, plasticului şi sticlei şi depunerea acestora în containerele amplasate în primărie. În curtea instituţiei este amenajat un spaţiu unde aceste deşeuri vor fi depozitate temporar, de unde vor fi preluate şi transportate de operatorul de salubrizare de pe raza oraşului Năsăud care colectează acest tip de deşeuri.

Responsabilul cu organizarea colectării selective va consemna rezultatele într-un registru special, iar cantităţile vor fi raportate lunar la Agenţia pentru Protecţia Mediului.

.

Comentarii

21/02/11 16:56

Si noi ne-am aliniat cerintelor ! Imaginati-va ca ne-au furat peste noapte continutul unui container plin-ochi de hartie............Traim in Romania!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]