DEMNITATEA OSTĂŞEASCĂ

La Muzeul Grăniceresc din Năsăud, a avut loc o lecție de istorie, o lecție de spirit și de suflet, o lecție deschisă cu participarea unor cărturari din localitate, Bistrița, Maieru, Rodna, Rebrișoara, Cluj cât și o clasă de elevi de la Colegiul Naţional „George Coșbuc”, oameni care gândesc și creează, care oglindesc realitatea istorică în forme estetice, clare, accesibile tuturor.

Tema lecției este prezentarea cărții-album „Un ardelean în Marele Război: Albert Porcolab”, scrisă de Ion Cârja, Dan Lucian Vaida, Lorand  L. Madly și Dan Prăhase, scriitori care dialoghează cu cititorii și cu ei însuși pentru cunoașterea de sine și a propriului lor  neam.

Ofiţerul Albert Porcolab

Cartea este scrisă într-o perfectă stăpânire a fluxului narativ. Textul are fluiditate aparte, iar povestirile sunt echilibrate valoric spre a produce cititorilor o impresie durabilă și de profunzime.

Cartea este un crâmpei din memoriile ofițerului năsăudean din perioada Primului Război Mondial, având diverse responsabilități în desfășurarea propriu-zisă a carierei sale militare. A activat la Bistrița în primii ani de carieră. A pătruns în focul luptelor cu Regimentul Imperial Regal nr. 63 din Bistrița. Această perioadă a constituit pentru năsăudeanul nostru cea mai densă și mai solicitantă din întreaga sa carieră de ofițer al armatei austro-ungare. 

Regimentul 63 bistrițean a fost prezent în întreaga sa componență pe cele mai fierbinți teatre de război din perioada 1914-1918, în Serbia pe frontul răsăritean (Rusia), pe frontul nord-vestic (Italia) și în fine, pe frontul de vest franco-german.

Ofițerul năsăudean, a avut o bună pregătire, cu strădanii de perfecționare profesională, supus în relațiile cu superiorii și prietenos cu cei egali cu el în ierarhie, comunică bine cu cercurile de ofițeri. Este un bun gimnast, spadarin, înotător, călăreț și ciclist. Scrie și vorbește corect și perfect germana și româna, limba națională a regimentului său, și bineînțeles limba maghiară.

Despre năsăudeanul ofițer a vorbit la superlativ prof. univ. Ion Cârja din Cluj, de la care am desprins multe fapte de arme, de demnitate ostășească, marile spirite ale armatei române, fapte ce mi-au creat mari emoții făcându-mă să intru în dialog cu înaintaşii, cu tatăl meu, Vasile Mititean, din Lușca, participant ca soldat în cele două confruntări mondiale. La prima confruntare a fost doar un copilandru, în jur de 18-19 ani. A fost concentrat la Bistrița unde a avut o perioadă scurtă de instrucție doar 4-5 săptămâni, după care acești tineri au fost predați frontului cu Regimentul 63 din care a făcut parte și mai mult ca sigur a avut comandant pe eroul cărții de azi, pe ofițerul Albert.

Soldatul Vasile Mititean

Dacă la primul măcel a fost un tânăr mai puțin instruit, învățând totul din mers, în a doua confruntare, fiind om mai în vârstă, a fost concentrat datorită experienței sale în ale frontului. A ieșit din aceste războaie un învingător. A iertat totul, dar n-a uitat. Povestea cu atâta patos întâmplâri adevărate din Galiția, de pe malul Mării Baltice, din Siberia, Italia, Budapesta etc. Povestea despre compania din care făcea parte și despre comandanți, pe care îi caracteriza cu lux de amănunte. Era un portretist desăvârșit, caracteriza comandanții cu bunele și relele lor. Oricând și oriunde avea ocazia, povestea scene de pe front: condiții inumane, foame, mizerie, lipsă de respect, amenințări, dar și scene privind solidaritatea ostășească, pur românească. Dădea exemple de buni ortaci care se ajutau reciproc, exemple de colegi de arme pe care i-a pansat cu părți din propria cămașă, îi ducea în spate până la un punct de prim ajutor. A săpat tranșee, gropi comune, transporta cu căruța trupurile martirilor într-un cimitir sau gropi comune. Puține cazuri de înmormântări după legea creștină. Nu uita să ia de la gâtul soldatului decedat acea plăcuță argintie cu numele și adresa soldatului spre identificarte. Nu știu prin ce împrejurări a reușit să aducă acasă câteva obiecte din trusa ostașului ca de exemplu: rucsac, gamelă, o baionetă, cât și plăcuța ce a purtat-o la gât. Le păstra cu grijă ca simboluri ale vieții ostășești.

Tata, ca martor al înfricoșătoarelor masacre, a fost printre milioanele de oameni constrânși să parcurgă infernul declanșat în urma atentatului de la Sarajevo din 28 iunie 1914 și cele din 1940-1944 evenimente care niciodată nu au lipsit din povestirile tatei. Dintr-o carte poștală găsită pe fundul lăzii de zestre, am reușit să descifrez cu lupa cuvintele: „Fie ca prin această scrisoare să vă anunț că sunt bine. Să nu plângeți, Dumnezeu e mare și ne vom revedea.”

Iată că paginile de istorie încă trăiesc și ne oferă totodată posibilitatea să pătrundem mai bine spiritul anilor de front.

test2

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]