Deputat Cristina Iurișniți: Ale cui sunt fostele păduri grănicerești?

În urma informațiilor primite pe adresa biroului nostru parlamentar și a filialei USR Bistrița-Năsăud, ca deputat de Bistrița-Năsăud aduc în atenția opiniei publice o dovadă a abuzurilor sistemului puterii politice actuale (factori implicați fiind: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Instituția  Prefectului, Consiliul local și primarul comunei Josenii-Bârgăului). Asociația Proprietarilor de Păduri Grănicerești Rusu Bârgăului, tocmai a obținut anularea titlurilor de proprietate asupra unor mari suprafețe de păduri grănicerești, care au fost trecute pe nedrept în unitatea administrativ teritorială a Primăriei Comunei Josenii Bârgăului.

De ce și pentru interesul cui s-au   RE-CONFISCAT tocmai prin însăși legile care  erau menite să repare abuzul făcut de regimul comunist ?

 Aceste păduri, au aparținut și trebuiau să aparțină de drept mai multor cetățeni, urmași ai fostei comune  grănicerești Rusu Bârgăului, oameni care nu s-au dat bătuți în fața repetatelor abuzuri ale politicienilor care și-au urmărit interesele personale, prin diferite metode  și mijloace de intimidare și denunțuri false, încercând astfel, după cum arată membrii Asociației Proprietarilor de Păduri Grănicerești Rusu Bârgăului în materialul care ne-a fost pus la dispoziție, să oprească ilegal acest proces care a fost câștigat inițial. Autoritățile au făcut recurs, iar proprietarii de drept au câștigat din nou. Proprietatea asupra pădurilor e privată, grănicerească și indivizibilă a grănicerilor și a urmașilor lor.

O putere străină, se arată în comunicat, a gratificat meritele fiecărei familii în parte, donând pe vecie munții de la granița fostului Imperiului austro-ungar locuitorilor acestei comunități, în timp ce actuala conducere a pretins dreptul de proprietate și s-a opus tot timpul voinței  suverane  a  comunității,  alungându-și proprii locuitori din  comunele grănicerești,  prin  suprimarea  singurei surse sigure a existenței lor, pădurea și pășunea, aplicând  presiuni continue asupra  liderilor  de opinie  din comunitățile grănicerești  care  susțineau  proprietatea particulară, în comun  a grănicerilor și a urmașilor acestora,  proprietate indiviză, perpetuă, izvor de  cultură, de academicieni  regăsiți în elita  bursierilor  grăniceri și  a actelor școlare din istoria  acestui ținut. Prin acest comunicat , se dorește ca aleșii locali, consilieri ai localității Rusu Bârgăului, persoane în care oamenii au avut încredere, să își facă datoria de reprezentanți care lupta pentru cetatenii comunității

Semnatarii demersului fac un apel la decizia de punere în posesie, de îndată a acestor proprietăți. În timp ce la Ministerul Apelor și Pădurilor au fost și sunt miniștrii persoane fără studii de specialitate în silvicultură, precum Doina  Pană inginer electronist sau Ioan Deneș electrician iar averile aleșilor  au crescut spectaculos si  nejustificat, administrația locală și Instituția prefectului au șters  caracterul  privat al acestor păduri, realizând un fals prin omitere în acte. În titlul emis de  prefect, propus de către primarul comunei Josenii Bârgăului, care  declara  în fals în cererea  retrocedării că “a deținut ca proprietar pădurea”, prefectul  a confirmat  ilegalitatea emițând titlul de proprietate. Instanța a dovedit falsul, anulând titlul!

            Autoritatea  administrației locale s-a dovedit a fi total împotriva  comunității, interesului și voinței acesteia, deturnând tot timpul voința adunării generale a Asociației Proprietarilor de Păduri Grănicerești Rusu Bârgăului! Proprietarilor de drept nu le este permis nici măcar să-și aducă din pădurile ce le aparțin, lemne de foc! Ba mai mult Primăria nu beneficiază de nici un așa zis profit din exploatarea pădurii!

Avem dreptul să întrebăm de ce? Răspunsul este simplu: nu este proprietară. Ocolul Silvic beneficiază de profit, în timp ce proprietarii și familiile acestora sunt condamnați să rabde în continuare de frig sau  să cumpere lemnul lor la suprapreț,  sau în  condiții de degradare.  Semnatarii demersului cer consilierilor locali să dea dovadă de demnitate și să nu fie părtași la aceasta hoție și să oprească demersul primarului comunei Josenii Bârgăului.

 

Asociația Proprietarilor de Păduri Grănicerești Rusu Bârgăului

Comentarii

07/03/19 10:33
CITITOR

Ma data dr.acului profesoara sta, cum se pricepe pana si la " silvicultura " ! Numai Ceausescu, Iliescu sau Basescu o mai intrec...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]