Deputat Cristina Iurişniţi: Din răspunsul Primăriei municipiului Bistrița am putea deduce că avem polițiști locali foarte bine pregătiți și competenți. Oare așa să fie?

Referitor la activitatea și funcționarea Poliției locale am adresat recent Primăriei municipiului Bistrița o solicitare, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public. Răspunsul primit, este pe cât de interesant pe atât de hazliu în unele privințe, parcă desprins pe alocuri de realitatea cotidiană și nemulțumirile unei părți a cetățenilor. În primul rând, intenționat sau nu, răspunsul este datat pentru anul 2018 (13.08.2018) și nu 2019. După enumerarea domeniilor de competență ale Poliției locale, aflăm că pentru angajare se solicită studii superioare sau studii medii pentru posturile de polițiști locali, respectiv studii generale pentru posturile de pază, iar selecția candidaților cuprinde și probe sportive eliminatorii, testare psihologică și probă scrisă. Dintre angajații Poliției locale 64 % au studii superioare, respectiv “doar unul” dintre cei doi paznici nu are promovat examenul de Bacalaureat.

Contrar zvonurilor și vehiculate în ultimul timp, răspunsul primit ne informează că “între angajații Poliției Locale a municipiului Bistrița nu există persoane care să provină din rândul fostelor cadre ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv ale Ministerului Apărării Naționale” precum și faptul că “dintre persoanele angajate în cadrul Poliției Locale a municipiului Bistrița în ultimii doi ani, niciuna nu avea vreun membru al familiei angajat în cadrul Primăriei municipiului Bistrița”.

 Potrivit adresei primite, ni se aduce la cunoștință faptul că în ultimii doi ani de zile, 11 angajați ai Poliției locale Bistrița au urmat cursuri de perfecționare (“Atribuții de control și inspecție pentru Poliția locală”- 4 angajați, “Organizarea și funcționarea Poliției locale”- 3 angajați, “Control financiar preventiv”- 1 angajat, “Achiziții publice și SEAP”- 1 angajat, “Cunoașterea și implementarea GDPR”- 1 angajat, “Curs formare profesională inițială”- 1 angajat) respectiv “Formare profesională și simulare în domeniul armelor și munițiilor”- 60 de angajați care au participat de două ori în acești ultimi doi ani, la două ședințe de tragere cu arme de foc. Nici o activitate privind comunicarea și relaționarea cu cetățenii!

În ce privește evaluarea periodică a angajaților Poliției locale Bistrița, aflăm că în ultimii doi ani de zile 4 polițiști locali au fost sancționați disciplinar, 67 au obținut calificativul “F.B.” respectiv 10 “B.” în anul 2017, respectiv 65 angajați “F.B” și 12  “B.” în anul 2018, fără a ni se răspunde și la întrebarea dacă angajații urmează periodic anumite testări specifice.

La întrebarea dacă Primăria Municipiului Bistrița are la această data în derulare contractate de prestări servicii pentru pază și transport valori și care este valoare anuală a acestor contracte ni s-a comunicat că în anul curent Primăria are în derulare contracte de prestări servicii de pază și transport valori în sumă de 1.034.032 lei (cu TVA inclus), deoarece Poliția Locală a municipiului Bistrița nu poate asigura paza obiectivelor de interes pentru municipiul Bistrița, fiind necesară în acest caz disponibilizarea a circa 35 de polițiști locali și angajarea a altor 35 de paznici “situație în care costurile ar fi mai mari cu circa 20 %”.

Nu ni se răspunde la întrebarea în ce măsură Poliția locală a municipiului Bistrița garantează protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, în schimb suntem asigurați de faptul că polițiștii locali intervin și la sesizările transmise prin numărul unic de urgențe 112.

Numirile persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul Poliției locale a municipiului Bistrița s-a făcut prin decizie, potrivit Legii Poliției locale 155/2010 republicată, ca urmare a unui concurs “la care au putut să participe persoane care îndeplineau condițiile impuse de legislația în domeniu”.

Răspunsul primit poate provoca, unele semne de îndoială, întrebări și dezbateri în privința aspectelor de îmbunătățit și chiar de reformat în organizarea și funcționarea Poliției locale a muncipiului Bistrița.

        Siguranța cetățeanului trebuie să fie o prioritate pentru  administrația locală!

         Fără nepotisme și incompetență în funcții publice!

                                                                           

Deputat

Cristina – Ionela Iurișniți 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]