Deputat Cristina Iurişniţi: Primăria are obligația să informeze în mod corect și transparent cetățenii despre activitatea şi funcţionarea Poliţiei Locale a municipiului Bistrița

În conformitate cu Legea 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, referitor la activitatea și funcționarea Poliției locale a municipiului Bistrița, am adresat astăzi o solicitare Primăriei municipiului Bistrița, în atenția domnului viceprimar Cristian Niculae, prin care l-am rugat să ne comunice:

-             care sunt domeniile de competență ale Serviciului public Poliția locală a municipiului Bistrița, precum și care sunt criteriile specifice de selecție ce se impun la angajarea pe post (studii, abilități, probe de concurs etc),

-             dacă sunt angajați ai Poliției locale Bistrița care la această dată nu au promovat Examenul de Bacalaureat,

-              câți angajați actuali ai Poliției locale Bistrița provin din rândul fostelor cadre ale Ministerului de Interne, respectiv ale Ministerului Apărării,

-             câte dintre persoanele angajate în cadrul Poliției locale Bistrița, în ultimii doi ani, aveau la angajare cel puțin un membru al familiei angajat în cadrul Primăriei municipiului Bistrița,

-             dacă în ultimii doi ani de zile, angajații Poliției locale Bistrița au urmat cursuri de formare profesională, specializare, sau instruire, oferite de către Primăria municipiului Bistrița, precizându-ne numărul de ore de formare/angajat/an, furnizorul stagiului de pregătire și lista cu denumirea cursurilor/stagilor de pregătire,

-              în ce constă evaluarea periodică/testările pe care le efectueză angajații Poliției locale Bistrița și cu ce frecvență au loc aceste testări și evaluări, care este situația, sub aspect numeric, a calificativelor, respectiv a recompenselor și sancțiunilor aplicate angajaților Poliției locală a municipiului Bistrița, în ultimii doi ani,

-             dacă Primăria Municipiului Bistrița are la această data în derulare contractate de prestări servicii pentru pază și transport valori, care este valoare anuală a acestor contracte și dacă consideră că aceste servicii ar putea fi asigurate de către Poliția locală Bistrița,

-             în ce măsură Poliția locală a municipiului Bistrița garantează protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, 

-              în ce măsură Serviciul Dispecerat Operativ al Poliției locale a municipiului Bistrița este abilitat să asigure legătura cu serviciul integrat de urgențe 112,

-             numele persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul Poliției locale a municipiului Bistrița, modalitatea numirii pe funcție, temeiul legal al deciziei de numire, competențele profesionale și studiile specifice care au stat la baza numirii pe funcție.

 

        Educația si siguranța cetățeanului trebuie să devină priorități de politici publice naționale!

        Stop promovării pe alte criterii decât cele meritocratice a angajaților din instituții și administrația publică!

 

Deputat
prof. Cristina Iurișniți
Membru în Comisia de învățământ
Președinta Comisiei pentru egalitate de șanse

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]