Deputatul Bogdan Ivan: România, pe harta turistică a nomazilor digitali!

Deputatul Bogdan Ivan anuţă că a votat un proiect legislativ prin care țara noastră devine mai atractivă pentru găzduirea străinilor, care muncesc de la distanță, și pe care județul Bistrița-Năsăud îi poate primi.
"În general, sunt tineri care muncesc remote și călătoresc. Se stabilesc pentru câteva luni într-o țară, îi descoperă frumusețea, îi explorează bogăția culinară și devin ambasadorii acesteia pe internet. În Bistrița-Năsăud, datorită conexiunii bune la internet și a costurilor mici de cazare, nomazii digitali vor putea descoperi superbele peisaje de la Colibița sau Munții Rodnei, se vor putea relaxa la Băile Figa și vor fi primiți peste tot cu brațele deschise. Anul trecut, la nivel mondial, au fost înregistrați peste 33 milioane de nomazi digitali. Se estimează că în următorii ani, România va putea beneficia de peste 50 milioane euro doar de pe urma acestor turiști. De aceea, la fel ca în țările în care se practică deja acest tip de turism, străinii care vor veni în România să muncească de la distanță, vor fi scutiți, în anumite condiții, de impozitul pe venit și contribuțiile sociale. Vreau să pregătim totul pentru ca o parte cât mai mare din acești bani să ajungă în județul Bistrița-Năsăud!", explică deputatul social-democrat Bogdan Ivan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5