Deputatul Cristina Iurişniţi: Persoanele cu dizabilități au dreptul la respect și demnitate

Președinta Comisiei pentru egalitatea pentru femei și bărbați, deputata USR Cristina Iurișniți condamnă în mod ferm declarațiile recente ale Avocatului Poporului, Victor Ciorbea cu privire la persoanele cu dizabilități. Într-o declarație publică din 21 februarie 2019, Avocatul Poporului s-a adresat într-o manieră nepermisă la adresa acestora, spunând: ”avem, har Domnului, destule persoane cu dizabilități în România, chiar mult prea multe”.

            ”Conform legii, instituția Avocatului Poporului are ca principală atribuție tocmai apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor, or, această declarație a domnului Victor Ciorbea este profund ofensatoare și discriminatoare la adresa celor mai vulnerabili dintre cetățenii României”, evidențiază Cristina Iurișniți. ”Din păcate, nu este unicul derapaj la nivel înalt la adresa categoriilor dezavantajate și cu siguranță nu va fi nici ultimul, tocmai de aceea, trebuie să sancționăm atât legal, cât și moral astfel de atitudini departe de valorile ce fundamentează o țară democratică europeană în 2019”, adaugă președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse, amintind declarațiile premierului Dăncilă cu privire la persoanele ce suferă de autism.

            ”Vom sesiza CNCD cu privire la aceste declarații ale domnului Victor Ciorbea, căruia îi solicit public să-și ceară scuze pentru modul jignitor în care s-a referit la persoanele cu dizabilități din această țară. Pe lângă suferințele cauzate de afecțiunile ce îi vulnerabilizează, în România persoanele cu dizabilități sunt private zilnic de multe dintre drepturile fundamentale prin lipsa infrastructurii adecvate, o incluziune scăzută în învățământ și pe piața muncii, indemnizații modice, sprijin instituțional redus și absența personalului de suport etc.”, adaugă Cristina Iurișniți. ”În România discriminarea persoanelor cu dizabilități este o realitate pe care autoritățile au datoria legală și morală să o combată, nu să o amplifice prin declarații umilitoare!”, subliniază președinta Comisiei pentru egalitatea pentru femei și bărbați din Camera Deputaților. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]