Deputatul Daniel Suciu: Mai important decât orice este să punem în practică programul de guvernare. Respect deciziile PSD

Deputatul Daniel Suciu consideră că situaţia în care se află Partidul Social Democrat, dar şi guvernarea este una complicată, însă deciziile unor foruri statutare, adoptate în unanimitate, trebuie respectate şi aplicate.

         „Nu e un moment simplu, ar fi absurd să spunem că aceste lucruri pot fi tratate superficial, să ne facem că nu există. E un moment complicat şi pentru PSD, şi pentru guvernarea în sine. Puteam să nu luăm nicio măsură, aşa cum s-a în ultimii 27 de ani, tot ceea ce nu este bine să ascundem. Nu a fost o decizie uşoară să prezentăm în faţa întregii ţări nişte nerealizări, care există, care trebuie îndreptate, pentru că acesta a fost angajamentul nostru. (...) Există două decizii în unanimitate ale Comitetului Executiv Naţional, care nu este o structură fără fond, fără formă, este structura aleasă de către Congresul partidului, unde au participat reprezentanţii tuturor mebrilor PSD. Sunt două decizii în unanimitate, iar eu, parlamentar al PSD am de gând să respect aceste decizii”, a declarat parlamentarul Daniel Suciu.

         Acesta a precizat că este „regretabil” că s-a ajuns în această situaţie, de a retrage sprijinul politic şi de excludere a unui membru cu vechime de 21 ani. „PSD este format din 600.000 membri care şi-au ales structuri de conducere şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, şi la nivel naţional. Fostul Guvern, care astăzi nu mai există, a fost propus şi validat de către Comitetul Executiv Naţional la fel, în unanimitate. Din păcate, premierul şi cabinetul domniei sale nu mai au susţinerea acestei structuri de conducere statutare a PSD, prin urmare intrăm în detalii tehnice, pe Constituţie, pe Regulamentul de funcţionare al celor două Camere şi sperăm ca în cel mai scurt timp această criză să se finalizeze pentru că nu ne face bine.

         Nu ne ascundem, ne asumăm deciziile PSD, ne asumăm şi cele bune ale guvernării şi neîmplinirile. Cine ne cunoaşte pe noi trei – îmi permit să vorbesc şi în numele doamnei deputat Doina Pană – ştie ce fel de oameni suntem.  Nu are de-a face nimic cu ceea ce se discută în spaţiul public. Şi noi am vorbit cu colegii noştri primari, cu colegii de partid, înainte de toate suntem social-democraţi. Suntem membri ai PSD şi oricât de dureroasă ar fi această deciziei, o vom lua. Mai important decât orice este să punem în practică un document oficial votat de Parlament şi obligatoriu pentru Guvern, adică programul de guvernare”, a explicat deputatul Suciu.

         Parlamentarul PSD a precizat că „nu poate fi vorba de o execuţie în piaţa publică”, asta pentru că au fost discuţii ample, cu toţi preşedinţii organizaţiilor judeţene, cu vicepreşedinţii etc. „Nu a fost o execuţie, a fost o decizie seacă, rece, care a trebuit să fie luată de PSD şi de colegii din ALDE, pentru a îmbunătăţi actul de guvernare”, a concluzionat acesta.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5