Deputatul Ioan Oltean: Am câştigat la nivelul judeţului. Nu m-am aşteptat la acest rezultat

Copreşedintele ACL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că personal nu se aştepta ca în judeţul Bistriţa-Năsăud candidatul Klaus Iohannis să câştige alegerile, în contextul în care Puterea are „46 primari, Consiliul Judeţean, Prefectura, primăriile de oraşe”. Acesta a spus că rezultatul votului reprezintă şi un vot de blam la adresa actualei Puteri.

„Nu m-am aşteptat. Haideţi să fiu realist, pentru că atunci când ai 46 primari din 62, când ai Consiliul Judeţean, când ai Prefectura, când ai toate oraşele cu conducere pesedistă, nu poţi să manifeşti o speranţă exagerată. Cred că, pe lângă această campanie pe care noi am făcut-o rezonabil şi cu foartă multă atenţie, ne-au ajutat şi ei, pentru că distribuirea de materiale defăimătoare la adresa candidatului nostru au fost de natură a-i determina pe oameni să se sature de un asemenea mod de a gândi, de o asemenea campanie electorală.

La toate acestea se adaugă guvernarea lipsită de eficienţă şi de standard, băşcălia pe care Ponta o face de 2 ani şi jumătate. Poporul s-a săturat de băşcălie, de şmecheri, de ciocoflenderi, vrea să aibă preşedinţi serioşi, oameni politici serioşi. Cred că este un vot de blam categoric dat nu numia lui Ponta, dat actualei Puteri”, a precizat Ioan Oltean.

Deputatul Ioan Oltean a menţionat că ACL este în grafic, dar Alianţa rămâne ponderată, pentru că sunt două săptămâni de foc şi  „nu se va îmbăta cu apă rece”. „Să sperăm că Dumnezeu va fi cu noi şi oamenii vor fi la fel de înţelepţi, la fel de echilibraţi şi o să voteze în deplină cunoştinţă de cauză şi rezultatul care astăzi e la Bistriţa să fie în 16 noiembrie la nivel naţional”, a menţionat liderul PDL BN.

Deputatul Oltean a precizat că mizează să aibă un scor electoral de peste 50 procente, oricum cu 5-6 procente peste PSD. Potrivit acestuia, faptul că unii primari ai PDL sau ai PNL au optat pentru PSD sau PLR nu a influenţat opţiunea electoratului. „Este interesant că în majoritatea comunelor unde primarii au plecat, am câştigat. Am câştigat în Prundu Bârgăului, în Bistriţa Bârgăului, în Telciu, în Livezile, în Tiha Bârgăului, acolo unde primarii noştri ne-au părăsit în favoarea altor formaţiuni politice. Ceea ce e şi mai interesant este faptul că am câştigat în comune unde sunt primari ai PSD sau zone consacrate ale partidului de guvernământ, ca, de exemplu, zona de Câmpie, comuna Budeşti sau Şieuţ”, a menţionat deputatul Oltean, adăugând că la Beclean diferenţa dintre Victor Ponta şi Klaus Iohannis este de doar 300 voturi.

Una peste alta, a concluzionat Ioan Oltean, dacă dreapta ar fi fost înţeleaptă şi ar fi avut un singur candidat, România avea astăzi un preşedinte ales. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5