Deputatul Ionuţ Simionca: 10 motive pentru care Guvernul Dragnea-Dăncilă trebuie demis. Mai devreme sau mai târziu

Am votat astăzi moțiunea de cenzură deoarece sunt convins că rămânerea în funcție a Guvernului Dăncilă este o adevărată insultă la adresa inteligenței și bunului-simț al românilor. Iată 10 motive pentru care consider că e urgent ca acest guvern să plece acasă și să lase în loc un guvern al românilor, care să lucreze pentru țară, și nu pentru un grup restrâns de infractori:

  1. Guvernul Dăncilă poate fi numit, pe bună dreptate, guvernul scumpirilor! România are cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană – 5,4%, ceea ce a adus scumpiri la produsele de larg consum, dar și la facturile la energie electrică, la gaze naturale și la alte utilități.
  2. Peste 6,5 milioane de români sunt afectaţi de creşterea incontrolabilă a ROBOR-ului.
  3. Peste 30% din salariaţii din mediul privat (adică peste 1,3 milioane de români) au salariile scăzute ca urmare a “revoluţiei fiscale”.
  4. Medicii contiună să plece în străinătate deoarece mulți dintre aceștia s-au trezit cu salarii mai mici în mandatul de prim-ministru al doamnei Dăncilă.
  5. Pacienții continuă să moară cu zile în spitale, stocurile de vaccinuri sunt în continuare insuficiente, iar dotările din majoritatea unităților sanitare pun medicii în imposibilitatea de a-și face meseria.
  6. Guvernul a blocat alocarea de fonduri către școli și a politizat sistemul de educație.
  7. După ce în anul 2017 Guvernul a făcut peste 260 de modificări ale Codului fiscal, anul acesta, numai în primele 3 luni au mai fost operate încă 120 de modificări!
  8. Guvernul Dăncilă înseamnă 0 km de autostradă.
  9. Neaplicând legea care prevedea creșterea pensiilor cu 10% de la 1 ianuarie 2018, guvernul a furat pensia românilor pe 6 luni.
  10. Prim-ministrul și actuala putere PSD-ALDE au amputat legile justiției și codurile penale pentru a-l salva pe Liviu Dragnea de cele două condamnări penale pe care le are la activ.

Dacă actuala putere va merge până la capăt cu planul de îngenunchere a justiției, am convingerea că oamenii cărora le pasă de țară și de viitorul copiilor lor, cei care trăiesc în România reală, vor schimba orice guvern care calcă în picioare valorile lor. Plecarea Guvernului Dragnea-Dăncilă este o urgență națională. Mai devreme sau mai târziu!

 

 

Deputat PMP  Ionuț Simionca

Comentarii

28/06/18 09:04
carcotas

Domnul Simionca, aveti perfecta dreptate ca aceasta doamna n-are ce cauta pe aceasta functie, dar de ce nu intelegeti ca indiferent cine ar fi, tot " marioneta " s-ar cheama... a partidelor care guverneaza, ca toate punctele din Programul de guvernare sunt stabilite la nivelul coalitiei majoritare... si primul-ministru, nu face altceva decat sa " execute " ceea ce i se " dicteaza " !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5