Deputatul Ionuţ Simionca cere lămuriri vicepremierului Sevil Shhaideh pe tema cadastrului

Deputatul Ionuţ Simionca (PMP) a depus o interpelare către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene pe tema Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară. Tema interpelării a fost sugerată în întâlnirile pe care deputatul bistriţean le-a avut cu locuitorii de pe Valea Someşului şi Valea Sălăuţei.

         „Problema cadastrului este una generală la noi în judeţ şi pentru a şti mai bine ce putem face să-i ajutăm pe cetăţeni şi a şti unde se află cadrul legislativ pe tema cadastrului, am adresat o interpelare către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, către doamna ministru Sevil Shhaideh. (...) Am adresat solicitarea de a-mi comunica care este suma maximă acordată prin finanţare în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară pentru o parcelă de teren. Totodată, am solicitat să mi se precizeze dacă în acest moment procedura stabilită prin HG 294/2015, OUG 35/2016 şi prin OG 819/2016 prevede posibilitatea cofinanţării lucrărilor de cadastru şi carte funciară cu contribuţia din partea persoanelor fizice şi juridice care sunt posesorii terenurilor şi construcţiilor ce urmează a fi identificate şi măsurate”, a declarat deputatul Simionca, în cadrul unei conferinţe de presă.

         În textul interpelării acesta a menţionat că, dacă posibilitatea cofinanţării nu este asigurată prin cadru legal, atunci se impune modificarea actelor normative. „În urma discuţiilor cu mai mulţi primari din judeţ am constatat că se confruntă cu o problemă din cauza sumei alocate prin finanţare pe fiecare parcelă, care nu este suficientă pentru a acoperi preţurile din ofertele de lucrări cadastrale stabilite de firmele specializate şi astfel nu se pot încheia contracte prin care se derulează Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, pe care Guvernul Grindeanu îl consideră o prioritate”, a adăugat deputatul Ionuţ Simionca.

         Parlamentarul bistriţean a menţionat că oamenii, dar şi autorităţil locale, vor să ştie dacă pot plăti diferenţa dintre suma alocată de Guvern şi cea percepută de firmele de cadastru, pentru că suma de 60 lei/imobil este considerată prea mică de experţii în măsurători.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]