Deputatul Ionuț Simionca: Încă o piedică în calea formulării de amendamente la buget: site-ul MDRAP, nefuncțional

În timp ce încercam, sub presiunea timpului, să formulez amendamente la proiectul Legii bugetului de stat pe 2019, am constatat că site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nu poate fi accesat.
Cele mai multe solicitări legate de buget, pe care le-am strâns de la primarii județului Bistrița-Năsăud și de la cetățenii acestui județ, se referă la investiții publice finanțate prin programe gestionate de MDRAP. Căderea site-ului acestei instituții devine astfel o piedică majoră în formularea de amendamente legate de dezvoltarea locală.
Consider că, prin programul sfidător de dezbatere şi adoptare a proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2019 şi prin piedicile create împotriva includerii la finanțare a proiectelor de dezvoltare locală, actuala Putere PSD-ALDE-UDMR continuă bătaia de joc la adresa Parlamentului și a românilor plătitori de taxe și impozite.
Bugetul pe 2019 este un buget nerealist, bazat pe încasări supradimensionate și pe cheltuieli îndreptate spre consum, nu spre investiții și dezvoltare. În același timp, maniera în care obstrucționează dezbaterile pe Legea Bugetului de stat pe 2019 arată că actuala putere PSD-ALDE, cu ale sale tendințe dictatoriale, pune în pericol democrația și viitorul României.
10.02.2019
Deputat Ionuț Simionca
Vicepreședinte PMP

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]