Deputatul Ionuţ Simionca vrea treceri de pietoni semaforizate, pentru siguranţa copiilor

Deputatul Partidului Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, consideră că siguranţa pietonilor bistriţeni, în special a copiilor trebuie să constituie o prioritate pentru autorităţile locale, considerând necesară amplasarea unor semafoare în punctele sensibile ale municipiului Bistriţa.

         „Zilele trecute a mai avut loc un accident în oraşul nostru, sunt foarte multe zone în care se întâmplă aceste accidente şi aş vrea să fac un apel către administraţia locală, un apel către domnul primar Ovidiu Teodor Creţu. Să-şi concentreze atenţia pe lucrurile importante pentru oraşul nostru, să găsească resurse, soluţii pentru instalarea unor semafoare la trecerile de pietoni din apropierea instituţiilor şcolare şi în toate intersecţiile aglomerate ale oraşului nostru. Siguranţa copiilor noştri trebuie să fie prioritatea numărul unu a municipalităţii, siguranţa copiilor niştri este cea mai importantă”, a precizat deputatul Simionca în cadrul unei conferinţe de presă.

         Potrivit acestuia, administraţia locală poate instala aceste semafoare, o investiţie nu foarte costisitoare, însă foarte necesară pentru că salvează vieţi şi fluidizează traficul.

         „Cred că banii noştri trebuie cheltuiţi util, nu pe tot felul de proiecte şi studii de fezabilitate doar pentru clientela politică a PSD”, a mai adăugat demnitarul bistriţean.

         Deputatul Simionca a anunţat că îi va consulta pe bistriţeni, inclusiv pe reţelele de socializare, urmând să lanseze o petiţie online, prin care va afla de la locuitorii municipiului unde cred că sunt oportune astfel de semafoare. „Vreau ca bistriţenii să-şi spună punctul de vedere şi să fie luaţi în considerare. Am să deschid o petiţie pe pagina mea de facebook şi să vedem unde sunt necesare aceste treceri de pietoni semaforizate şi, în speranţa că primarul Ovidiu Creţu şi consilierii locali sunt acolo în slujba cetăţeanului, vor face cele necesare", a concluzionat el.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5