Deputatul Suciu solicită CFR Călători redeschiderea tronsonului Ilva Mică-Rodna Veche

Deputatul Daniel Suciu s-a întâlnit cu reprezentanţi din conducerea CFR Călători, pentru a solicita repunerea în funcţiune a trenurilor de călători pe tronsonul Ilva Mică-Rodna Veche. Măsura vine în beneficiul pensionarilor care aleg să vină la baza de tratament de la Sângeorz-Băi, dar şi pentru turiştii din Parcul Naţional Munţii Rodnei.

          “Am fost în audienţă la Ministerul Transporturilor, la directorul de la CFR Călători. Ne interesează foarte mult redeschiderea  tronsonului de cale ferată de la Ilva Mică la Rodna Veche, pentru că ne interesează foarte mult ceea ce se întâmplă cu oraşul Sângeorz-Băi şi cu turiştii care, cel puţin prin programul social al Guvernului, vor merge la tratament în staţiune.

          În special pensionarii ajungeau la Ilva Mică cu trenul, iar de acolo aveau legătură spre Sângeorz-Băi. De la 1 ianuarie 2014, această legătură nu mai există. A fost o comanie privată care a operat, şi care a renunţat la acest tronson.

          Ne interesează foarte mult o formulă ca cel puţin două garnituri de tren să funcţioneze din nou pe această linie. Nu este deloc simplu, dar am încredere că se vor găsi soluţii”, a precizat deputatul Suciu.

          Parlamentarul PSD a făcut un apel şi către primarii localităţilor din zonă să facă un memoriu în acest sens, către Ministerul Transporturilor, pentru că este foarte important şi punctul de vedere al comunităţilor locale.

Comentarii

10/06/14 13:03

Ca să se ştie d-le deputat. Soluţia există:
- directorul general al CNCFR SA este fratele d-lui Radu Moldovan, d-l Macarie Moldovan;
- preşedintele directoratului CNCFR Călători SA este d-l Secară Vasile, fost director general al acestei companii de la Sucusala Cluj-Napoca

Numai să se vrea!

11/06/14 07:40
miti

aleg să vonă
şi cu turiştii acre
corectati!!!! ca citeste o tara si numai

11/06/14 08:25
Vizitator

Trebuie stiut ca pe daca un operator privat a renuntat la transportul de calatori pe calea ferata intre Ilva Mica si Sangeorz-Bai, inseamna ca afacerea este nerentabila. De altfel, chiar si inainte de 1989, intre Ilva Mica si Rodna, transportul de calatori se facea cu trenuri mixte (Marfa+ calatori) pentru a fi cat de cat rentabil. A propune acum reluarea transportului feroviar, cand si mineritul de la Rodna s-a inchis, reflecta cel putin lipsa de realism. Solutia este mult mai simpla: legatura cu o linie de microbus intre gara Ilva Mica si orasul Sangeorz-Bai. Evident, concomitent cu repararea si intretinerea drumurilor de acces spre punctele turistice din Muntii Rodnei.

06/03/15 00:12
Krzysiek

Merge acolo ceva în loc de trenuri, iar în cazul în care puteți găsi undeva pe la calendarul internet, până în prezent nu am găsit)

13/03/17 09:07
florin

legatura a fost eliminata din cauza faptului ca nu era rentabila. Corect. Am circulat pe acesta linie atat inainte ca CFR sa renunte la linie cat si pe perioada cat era la privat. Problema este ca foarte putini calatori cumparau bilete iar personalul de control era prea obisnuit cu "ciupeala". Prin acceptarea unei mici atenții controlorii din tren au falimentat circuitul si ulterior si-au pierdut locurile de munca sau au fost realocați in alte zone. Ironie. Ne-o facem cu mana nostra. Mergem la medic si dam șpagă iar data viitoare când revenim si nu mai putem da șpagă suntem rejectați. Șmechereală sau prostie!!!! Romani voi alegeți.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]