Despre îngeri

Cartea Despre îngeri scrisă de Andrei Pleşu este o bucurie.

De la început, autorul spune că şi-a propus să facă din îngeri un subiect plauzibil pentru cititorul de azi, de regulă sceptic, de cele mai multe ori neobişnuit cu învăţăturile teologice, dar care a păstrat un rest de curiozitate şi onestitate intelectuală.

Prin această carte, Andrei Pleşu a reuşit să redea angelologiei demnitatea culturală bine meritată.

În întregul ei, această lucrare vastă tratează multe teme interesante, dar noi vom vorbi azi despre Îngerul de lângă om: păzitorul ceresc.

Pe bună dreptate, autorul invocă cele mai spectaculoase pasaje din Noul Testament: nu există om, oricât de neînsemnat, oricât de "mic", care să nu aibă în ceruri un înger al său, cu ochii aţintiţi spre Faţa Tatălui – spune Iisus.

Cine dispreţuieşte pe cel mai precar dintre oameni îi dispreţuieşte, aşadar, îngerul pe care îl are acel om, şi întunecă indirect, Tronul dumnezeiesc.

Avem un Înger Păzitor ce ne e dat de Dumnezeu.

Deci îl avem, dar el aparţine Cerului. El este pentru noi: învăţător(ne luminează), protector(ne fereşte de rele, de toate felurile de rele), sfătuitor(ne îndeamnă la fapte bune) şi călăuză mistică(ne arată calea mântuirii).

Vedem că funcţia generică a îngerului este buna noastră orientare.

Buna noastră orientare în plan cognitiv, pragmatic, etic şi soteriologic.

Îngerii fac ca lumea să meargă, dar, mai ales, o fac să meargă spre orizontul salvării.

Mai departe, autorul ne introduce în detalii despre relaţia noastră cu îngerii şi ne spune: Îngerii nu acţionează autonom, nu sunt o puzderie de trepăduşi care se agită funcţional, fiecare în legea lui.

Îngerii sunt, ca să spunem aşa, un „câmp energetic” riguros organizat şi cuplat la Principiul Suprem: toţi privesc Faţa Tatălui Ceresc şi lucrează în numele Lui.

Ei intermediază între Creator şi creaţia Lui, între existenţele particulare şi unitatea universalului, între văzut şi nevăzut, garantând că nimic nu poate rămâne în afara economiei dumnezeieşti, că ordinea creată nu poate fi concepută în afara ordinii finale, a mântuirii.

Interesant este următorul fapt arătat de autor: În genere, se admite că spiritul comunitar(mergând până la spiritul comunitar al unei epoci întregi, „spiritul timpului”) stă sub un protectorat angelic specializat.

Toma d’Aquino crede că funcţia publică aduce cu sine o asistenţă angelică suplimentară, necesară bunei îndepliniri a noilor responsabilităţi.

Şi noi îl credem pe Toma d’Aquino şi ne rugăm să simtă această asistenţă îngerească întărită toţi cei care au funcţii publice la un moment dat în viaţa lor.

Dar nu numai funcţiile publice impun, de altfel, o intensificare a protecţiei. De un tratament special se bucură şi călugărul tânăr, proaspătul convertit, copilul nou-născut şi trimisul în misiune(apostolul), toţi – obiecte predilecte ale atacurilor demonice.

Adăugăm, din proprie experienţă, că şi oamenii singuri, mai ales cei care se adresează cu încredere Divinităţii, simt o protecţie îngerească reală şi binefăcătoare.

Avem un înger călăuzitor pentru că trăim, de la protopărinţi încoace, sub regimul derivei; avem nevoie de un ghid, pentru că suntem, prin definiţie, călători, fiinţe în trecere, duhuri intinerante.

Faptul de a fi uzat inadecvat de libertate a dereglat în noi funcţia libertăţii, ne-a tulburat discernământul, a şters urmele unei posibile întoarceri vindecătoare la desăvârşirea dintâi. Avem nevoie de un înger păzitor, care să reanimeze instinctul libertăţii, care să fie corectivul discret al unui discernământ în derută. A-ţi căuta îngerul înseamnă să cauţi chipul auroral al libertăţii şi să exersezi stilul corectei opţiuni.

E important să înţelegem că funcţia esenţială a îngerului păzitor e legată de administrarea pelerinajului nostru înapoi, spre obârşie.

Îngerul se află în legătură directă cu Dumnezeu şi de aceea ştie mai bine decât noi de ce anume avem nevoie pentru a ajunge unde trebuie pe Calea vieţii.