Despre minoritatea creștină din România, la „Clubul Radu Săplăcan” din Beclean

Ultima întâlnire a Clubului Radu Săplăcan, care funcționează sub egida Primăriei Beclean, a avut în centru discuțiilor o temă extrem de provocatoare și actuală- „Creștinii sunt o minoritate în România. Ce-i de făcut?”. Subiectul a fost propus de scriitorul Alexandru Petria, în siajul referendumului pentru familie. Petria a susținut că referendumul a arătat de fapt numărul real a creștinilor adevărați din țară, nu cei de fațadă, care merg la biserică pentru socializare ori să-și etaleze ținutele, care confundă creștinismul cu diverse obiceiuri păgâne și apelează la preot fiindcă nu sunt obișnuiți cu psihologii, eventual.

Au conferențiat despre chestiune preoții Alin Cîndea, Adrian Cherhaț și pastorul Luca Deneș. Toți trei au subliniat că situația în care suntem este extrem de delicată, că nimeni nu credea că aceasta e realitatea, că referendumul a fost o veritabilă și necruțătoare radiografie a societății românești și că modul de raportare a cultelor față de populație trebuie să se schimbe neapărat, altfel numărul credincioșilor va scădea. Fiecare dintre vorbitori și-a exprimat viziunea cultului, ca răspuns la întrebarea „Ce-i de făcut?”, punctul comun fiind că e nevoie de-o apropiere reală de cetățeni, oricum nu ca în prezent.

Comentariile pe marginea expozeurilor au fost deosebit de animate, întâlnirea a durat mai bine de trei ore, având luări de cuvânt și inspectoarea școlară Simona Konradi, filosoful Mircea Cupșa, medicul Anatoli Rurac, profesorul Liviu Pop și jurnalista Aurelia Vlasin.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5