Despre Taina iertării cu părintele prof. Constantin Necula

          Biserica – Catedrală „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bistriţa s-a dovedit a fi şi de această dată lăcaşul sfânt al unei sărbători de o înaltă ţinută prilejuită de prezenţa unuia dintre cei mai cunoscuţi preoţi ortodocşi – Constantin Necula. Amfitrionii sărbătorii, la care au participat sute de credincioşi, au fost preoţii Ioan Pintea, Liviu Şugar şi Ştefan Borodi. Manifestarea s-a desfăşurat sub patronajul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – preşedinte Emil Radu Moldovan, şi Bibliotecii Judeţene – director Ioan Pintea.

          Părintele profesor Necula este un neobosit misionar, face mult pentru biserica noastră, ceea ce este greu să facem noi, ceilalţi, spunea părintele Ioan Pintea, care ne-a vorbit pe scurt despre personalitatea ilustrului invitat. Profesorul Constantin Necula este absolvent al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, doctor în Teologie, specializarea Catehetică-Omiletică şi Pedagogie creştină. Autor de volume de predici, studii şi articole, cărţi pentru copii şi tineret, a tradus mai multe cărţi şi a susţinut peste 150 de conferinţe în ţară şi străinătate. Tema conferinţei, intitulată „Taina iertării” s-a transformat într-un dialog sincer, deschis, prietenesc cu mirenii prezenţi. O surpriză plăcută a oferit participanţilor prezenţa surprinzătoare a unui grup de elevi coordonaţi de înv. Iacob Brănişteanu, care a susţinut un concert de colinde. „A ierta înseamnă de fapt a trăi. Iertarea se câştigă pe măsura adâncimii în iubirea de Dumnezeu. Iertarea se câştigă cel mai uşor. Cel mai greu e să ne iertăm pe noi înşine înaintea lui Dumnezeu şi să avem capacitatea să iertăm pe ceilalţi, chiar şi mai ales dacă am greşit”, au fost câteva dintre „cugetările” profesorului argumentate cu multă pricepere teologică şi deopotivă pedagogică. Dialogul între părintele profesor şi credincioşi, prin zeci de întrebări, a fost unul convingător, bine argumentat şi lămuritor în acelaşi timp. Întrebări de tipul „Cum să iertăm?”, despre Taina spovedaniei; cum să le răspundem celor care ne atacă; în iubire poate exista iertare, cum se implică în videcarea unui demonizat, au primit părinteşte răspunsurile, cu exemple din viaţa de zi cu zi.

          Părintele s-a văzut, şi din sărbătoarea de la Sfânta Biserică, este un profesor şi un pedagog desăvârşit şi asta a făcut ca peste două ore biserica să rămână captată la ceea ce spunea conferenţiarul.

          Părintele Ştefan Borodi a reamintit momentul petrecut cu ani în urmă când l-a cunoscut pe profesorul Necula, iar în finalul conferinţei preotul Liviu Şugar a mulţumit pentru prezenţa acestuia, care ne-a prilejuit să învăţăm ce înseamnă decenţa. „Plecăm de aici cu gândul că am întâlnit un om minunat, care ne-a transformat această zi în mult optimism, a făcut din ziua aceasta o mare sărbătoare şi ne-a învăţat să-l iubim pe Hristos”.

          Părintele profesor Constantin Necula a oferit un „recital” de autografe celor doritori să-i cunoască opera scrisă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5