Deţinuţii bistriţeni, premiaţi la manifestările „Punţi între ziduri"

Cu ocazia aniversării a 228 de ani de când se află în serviciul comunităţii, Penitenciarul Gherla a găzduit marţi cea de a VI-a ediţie a manifestărilor intitulate „Punţi între ziduri”.

În acest sens, penitenciarul-gazdă a organizat o serie de activităţi cultural-artistice şi sportive, menite să demonstreze rolul de garant al unităţii de detenţie, în direcţia respectării drepturilor omului, precum şi pe acel de partener social în reintegrarea persoanelor private de libertate. Manifestările au reunit persoane private de libertate din penitenciarele Gherla, Bistriţa, Aiud, Oradea şi Satu Mare, care şi-au dovedit măiestria la diverse discipline sportive (fotbal-tenis, şah, tenis de masă), precum şi în domeniul creaţiei literare.

„Cele nouă persoane private de libertate care au reprezentat Penitenciarul Bistriţa au reuşit să ocupe locurile II şi III la şah, aceleaşi locuri la tenis de masă, precum şi locul III la întrecerea de fotbal-tenis. De asemenea, locul III al concursului de poezie a fost atribuit tot unei persoane aflate în custodia Penitenciarului Bistriţa”, precizează inspectorul principal de penitenciare Laura Opriş, purtător de cuvânt al Penitenciarului Bistriţa.

Organizarea acestor acţiuni a urmărit valorizarea capacităţii creatoare şi a simţului artistic al persoanelor private de libertate, cultivarea spiritului de competiţie constructivă, dar mai ales, perpetuarea şi consolidarea colaborării între unităţile penitenciare, care au un deziderat comun – intervenţia recuperativă pentru reintegrarea socială a persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]