Diacul Toader Mureşan din Floreşti - model de vieţuire

Nusfelean Ionela Silvia

În aceşti zori în care scriu, timpul e realmente infuzat de atmosfera de dimineaţă de la Floreşti, când dragii noştri bătrâni se scoală cu noaptea-n cap, îşi spală faţa, îşi spun rugăciunile şi, în rânduială, îşi încep munca. Dar azi nu e doar vreme de lucru. Azi, 17 decembrie, la Floreşti e sărbătoare - ziua de naştere a bunului diac Toader Mureşan. Îmi amintesc surâsul său cu care îşi întâmpina nepoţii, grija şi bucuria copiilor, şi-mi e de ajuns să înţeleg că prin iubire nimeni nu moare niciodată.

Mureşan Toader s-a născut în 17 decembrie 1919 la Floreşti, comuna Şintereag, judeţul Someş-Dej. În 1938 s-a căsătorit cu Petraş Sânziana, având împreună doi fii - Floarea şi Grigore.

În 1939 a fost înrolat în armată în oraşul Oroshaza, unitate militară de infanterie, de unde a fost transferat pe front în cea de-a doua conflagraţie mondială. Pe câmpul de luptă, spre Cotul Donului, fusese surprins de un bombardament, în urma căruia a fost grav rănit şi transportat la unitatea militară de bază. După refacere, a fost trimis din nou pe front, ajungând în vara anului 1943 până la Cotul Donului. În 1943, în urma convenţiilor între marile puteri ale lumii, a început retragerea spre ţara mamă, unde a ajuns în 1945. În perioada misiunii pe front a îndurat foarte multe neajunsuri legate de hrană, apă, haine şi căldură, dar a fost ocrotit în război şi datorită faptelor bune, ajutând mulţi răniţi să supravieţuiască şi, în mod special, ignorând legile războiului, neîmpuşcând nici un inamic. Astfel, din patru camarazi înrolaţi la acea unitate militară numai singur a supravieţuit. Dumnezeu l-a ajutat şi a ajuns acasă, în sânul familiei, şi datorită credinţei ortodoxe pe care a mărturisit-o în calitate de cantor bisericesc timp de 55 de ani, în satul Floreşti.

În perioada 1948 - 2003 a cântat la strană, slujind împreună cu 120 de preoţi şi înalţi prelaţi ai bisericii, în judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Alba Iulia şi Ialomiţa. Tot în această perioadă a compus foarte multe pricesne şi sute de versuri la înmormântări. Dacă ar fi trăit, în acest decembrie 2009 ar fi împlinit 90 de ani. Prin plecarea la cele veşnice ne-a lăsat un mare gol în familie şi societate, dar revenim la modelul său de vieţuire şi acum, când avem atâta nevoie de autenticitate. Sunt convinsă că, prin această întoarcere, înaintăm. Se spune - „ceea ce e adevărat este pentru totdeauna”. M-am întors să-mi spăl faţa într-o înrâurire adevărată. În creştinism, moartea e doar o treaptă spre lumină, între lumea de aici şi cea de dincolo pojghiţa e eludată de iubire şi rugăciune, astfel avem nădejdea că diacul Toader colindă în ceruri şi că suntem împreună.

În aşteptarea unui mai larg spaţiu tipografic, a unei noi forme de expresie a acestui aed popular cu o voce cu totul aparte, caldă şi profundă, caietele de versuri, înregistrările audio, toate aceste semne cu accente de cer, sunt păstrate cu sfinţenie de fiul dânsului. Lăsăm aici două poezii, scrise pe front, poezii ce traduc un suflet marcat de atrocitatea şi străinătatea războiului, de dorul şi grija pentru cei dragi, sufletul drept şi bun al diacului Toader Mureşan. Îi mulţumim pentru modelul de vieţuire întru Hristos. Domnul să-l aşeze în lumina neînserată.

***

Floricică de mohor

Ardă-te focu’ Tirol.

Plin mi-i sufletu’ de dor

De soarta copiilor,

De greul părinţilor.

Plin mi-i sufletul de jale

De soarta nevestii mele.

Floricică de podbal

Eu în Tirol, ea-n Ardeal.

Eu aici lângă maşină,

Nevasta pe drum streină,

Plânge cu copii de mână.

Jale-i Doamne codrului

După verde frunza lui.

Jale mi-i Doamne şi mie

De tine dragă soţie,

Că tânără te-am lăsat

Cu jale şi cu bănat.

Tânără şi cu copii

Să te necăjeşti să-i ţii

Jale mi-i dragă soţie,

Jale mi-i de nu pot scrie.

Eu străin şi tu pustâe,

Eu străin, tu supărată,

Copiluţă făr’ de tată

Maica plânge p-ingă masă

Fără de fecior în casă,

Tata tot gânde la mine

Singur mere, singur vine.

***

Aş vrea să văd odată

Sătucul meu iubit,

Biserica cea ’naltă

Cu turnul poleit,

Să văd ieşind din-trânsa

Femei cu soţii lor,

O zi de sărbătoare

Şi-apoi să mor, să mor.

Aş vrea să-m văd odată

Căsuţa văruită,

Pe maica supărată,

Nevasta văduvită,

Pe tata nins de vreme,

Copiii plini de dor,

Să-i mai sărut o dată

Şi-apoi să mor, să mor.

Aş vrea să văd odată

Cel rât cu iarbă rară,

S-ascult privighetoarea

Ce cântă de cu seară.

Aş vrea să mai bat coasa

La umbra din pripor,

Cum o băteam odată

Şi-apoi să mor, să mor.

Aş vrea să văd odată

Copila făr’ de tată

Ce şade ziua-ntreagă

Şi plânge lângă vatră.

Aş vrea să văd cum strigă

Mereu pe tatăl ei

Şi să-i răspund „aicea-s!”

Şi-apoi să mor, să mor.

Aş vrea să văd odată

Pe deal holda de grâu,

Pe mândra trăgând doina

Cu secera la brâu

Şi snopii după trânsa

Tot rând p-ingă răzor.

Să strâng snopi până-n seară

Şi-apoi să mor, să mor...

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]