„Dialoguri autumnale”, la Liceul Economic Năsăud

În data de 24 octombrie, Liceul Economic din Năsăud a fost gazda unui eveniment deosebit -  "Dialoguri autumnale," organizat în colaborare de Liceul Economic, director Alina Salvan și Clubul Copiilor din Năsăud, director Constanța Pop. Această manifestare artistică a fost caracterizată prin interferențe lirice și muzicale, îmbinate cu un moment de dans. Notabil este faptul că decorul a fost creat cu pricepere și dăruire artistică de profesoara Naomi Ropotin, coordonatoarea cercului Atelierul fanteziei împreună cu elevii clasei a IX-a C, diriginte Adina Dudas.

În cadrul acestui proiect, elevii din clasele a IX-a B, diriginte Stefan Bachis, împreună cu cei din clasa a X-a B, diriginte Tănase Rodica, au oferit interpretări impresionante ale poeziilor lirice de toamnă și de dragoste, marcând astfel momente de sensibilitate și efervescență artistică.

Evenimentul s-a încheiat cu o interpretare excepțională a unor cântece speciale despre toamnă și viață, susținută de către domnul Sorin Găzdac, un artist remarcabil în această comunitate, care este cunoscut pentru contribuția sa semnificativă în dezvoltarea talentelor artistice a numeroși elevi.

Această activitate a fost coordonată de Maria Rus, profesoara Cercului de Creație/Teatru al Clubului Copiilor Năsăud și de Alina Bondane, consilierul educativ al Liceului Economic care au mulțumit celor prezenți și au subliniat faptul că aceste activități desfășurate în colaborare aduc beneficii educative celor implicați.

Bianca Rus,

Clubul Copiilor Năsăud

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5