Revista JURNALUL LITERAR / nov-dec. 2018

Dialoguri esențiale

Virgil RAȚIU

Minunata publicație „Jurnalul literar” apare în serie nouă din 1990 la București o dată la două luni, revistă repusă în circuitul cultural românesc de scriitorul Nicolae Florescu, critic și istoric literar, căruia citorii trebuie să-i fie recunoscători și să-i mulțumească pentru întrega strădanie depusă în numele literaturii române, pentru literatura română. Nicolae Florescu a plecat dintre noi în urmă cu câțiva ani, a plecat la cele veșnice, însă revista continuă să apară cu regularitatea menționată, sub aceeași egidă, editată de Societatea de istorie literară „G. Călinescu”, primul director al acestei publicației, din perioada interbelică, cel care i-a dat viață, înconjurat de o seamă de colaboratori eminenți, scriitori, critici literari, filosafi, profesori universitari, din țară și dinafara țării. Astăzi redacția are următoarea componență: Nicolae Florescu – redactor-șef in memoriam, Ciprian Dad – redactor-șef adjunct, Ileana Corbea-Florescu, Daniela Dad, Titu Popescu – redactori, colaboratori permanenți. „Jurnalul literar” și-a căpătat pretigiul și pentru faptul că de la bun început a acordat o atenție deosebită literaturii românești apărută în diaspora risipită în Europa, America de Nord și cea de Sud, în Australia și Asia, construind din aceasta un cap de pod, un pariu cu literatură apărută în țara de baștină a autorilor, cultivați și editați nu numai în paginile Jurnalului, ci și în volume de a căror editare, după 1990, s-a ocupat permanent Nicolae Florescu.
Două dialoguri esențiale apar în prezentul număr. Primul este un dialog între Barbu Cioculescu și Nicolae Florescu – fragment din emisiunea radiofonică „Literatura exilului. Radio România Cultural”, transmisă în data de 24 decembrie 2001 –, despre poetul Ștefan Baciu (n. 29 oct. 1918 – m. 6 ian. 1993), un important scriitor român, care a părăsit România în 1945, pe când se afla în personalul diplomatic al Legației noastre la Berna, de acolo începând o „călătorie” cu mai multe escale în cele mai mari depărtări: Paris, Berlin, Viena, în Mexic (între anii 1970-1980), apoi Rio de Janiero și, în cele din urmă la Honolulu, unde își va petrece restul vieții până în anul 1993. Peste tot, Ștefan Baciu a fost într-o continuă mistică legătură cu patria părăsită, scriitor de continuă fervență și vie disponibilitate. A publicat numeroase volume de versuri, de la debut cu „Poemele poetului tânăr” (1935), volum laureat cu Premiul Fundațiilor Regale, la „Poeme de dragoste”, „Poeme din dealul Pacificului”, până la „Poemele poetului pribeag”. În preambulul dialogului apare poezia ”Exil”. Transcriu finalul: „Exil e când te uiți pe fereastră/ Și vezi familii unite în jurul supei de seară./ Exil e când spui exil și este exil./ Când dincolo de tot nimic nu-ți aparține”. Ștefan Baciu a păstrat o legătură strânsă cu țara, își tipărea, după posibilități, plachetele de versuri, le trimitea prietenilor; mai târziu, odată cu izbucnirea tehonologică a comunicării, trimitea multora faxuri după articolele pe care le publica. A rămas tot timpul în contact cu prietenii din țară, aștepta scrisori din țară și vești. Avea amintiri de neșters, așa cum cântă în poezia „Autoportret în Hawai”: «Traducător în ritm de huhulele/ Al doinelor ce cântă-n mine/ Îmi caut calea către stele/ Visând între Carpați și Filipine». Ștefan Baciu, un poet melancolic, un poet al tristeților, al iubirilor, în îndepărtările de țară, a trecut brusc la o poezie militantă, devenind un poet al poeziei efectiv patriotice, pe care simțea nevoia, prin fondul lui important sufletesc, să o regenereze.
Celălat dialog este realizat de Ciprian Dad (în proiectul „Călătorind din timp în plai”) cu Acad. prof. univ. dr. Leon Dănăilă, medic specialist în chirurgie pe creier. Născut în Dărăbani, la 40 de kilometri de Dorohoi, a crescut muncind în agricultură alături de părinți și frați, a făcut școală cum a putut, a ajuns la facultate, urmându-și visul de copil, să se facă medic cu gândul fix, obsedant, să ajute oamenii sărmani, săraci, deseori bolnavi, din sat și de pe unde umblă și-i întâlnește. Ideea de a se face chirurg i-a venit în timpul facultății. Leon Dănăilă se consideră un om norocos, păzit de Dumnezeu, după atâtea reușite câte a dobândit în viață. A scris și a publicat nenumărate cărți științifice, de specialitate, traduse în câteva limbi străine de mare circulație. Semnalez un execent dialog, construit abil, din care revista publică o primă parte, despre o viață salvatoare de vieți.
Cronici literare, eseuri ș recenzii sunt puse la dispoziția cititorului, proză și poezie din diaspora. Georgeta Drăghici scrie despre romanul „Fontana di Trevi” de Gabriela Adamenșteanu (Ed. Polirom, Iași, 2018). Criticul literar Titu Popescu scrie despre monografia Monseniorului Octavian Bârlea, omul tuturor, și despre pătimirile exilului românesc, 1946-1978, monografie alcătuită de preotul Ioan-Irineu Fărcaș, volum apărut la Ed. Vremea, București, 2017; deasemenea, despre cartea „Seducția clasicilor” de Ștefan Ion Ghilimescu, un autor de texte critice și articole impresionante. Despre Octavian Vuia, unul dintre stâlpii exilului românesc, semnează un documentar dr. Mihai Neagu Basarab. Victoria Dragu Dumitru dedică un eseu unui important volum publicat de o altă autoare care trăiește în S.U.A., Eugenia Popescu-Judetz, „Dimitrie Cantemir. Teoretician și compozitor de muzică turcă”, traducere din limba engleză de Roxana Mareș Iordănescu. Dana Dad publică partea a doua a studiului „Erotica ficțională între o reflexie a normalului și o reflecție a absurdului inserată în epicul eliadesc”, iar Ciprian Dad eseul „Distribuția tematică a cosmogoniei în poezia romantică românească”, continuare din numărul anterior. Corneliu Florea scrie despre traseele turistice pe care le-a urmat prin România, anume „Vestigii în paragină, Ulpia Traiana Augusta Sarmisegetusa (III)”, încheind cu locurile vizitate Tibiscum și Drobeta.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]