DIAVOLUL NU ARE PRIETENI CI NUMAI SCLAVI

Diavolul este spiritul suprem al răului care ispiteşte, dezbină şi seamănă ură între oameni. Este cunoscut şi sub numele de satana, cuvănt provenit din ebraicul haşatan care, în religiile de tradiţie iudeo-creştină înseamnă „vrăjmaş”. Lui i se mai spune şi lucifer termen provenit din latinrecul luciferus - „purtătorul de lumină”. În mitologia romană este Zeu care personifică Luceafărul de dimineaţă, planeta Venus cel mai strălucitor astru de pe cer după soare şi lună. Este considerat căpetenia diavolilor şi stăpânul iadului. În mitologia babiloniană este rege care vrea să urce pe cel mai înalt tron ceresc ceea ce îi aduce prăbuşirea în Infern. În Noul T. este considerat căpetenia îngerilor revoltaţi împotriva lui Dumnezeu. „Cum ai căzut tu din ceruri stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri” (Is.14,12).

Diavolul este angajat în activităţi ostile oamenilor. „Cine făptuieşte păcatul, este de la diavolul, căci diavolul este păcătos de la început” (1In.3,8). Satana este întotdeauna privit ca duşmanul lui Dumnezeu lucrând pentru răsturnarea planurilor Sale. Şi Isus a fost ispitit de Satana încercând să -L determine să pornească lucrarea Sa dintr-un spirit greşit. Astfel Isus a „trecut prin toate încercările, în afară de păcat” (Ev.4,15).

Conflictul acesta nu a fost accidental. Scopul precis al venirii lui Isus în lume a fost să „strice lucrările diavolului”. Pretutindeni în Noul T. se poate vedea uriaşul conflict care există între forţele lui Dumnezeu, ale binelui pe de o parte, şi forţele răului conduse de Satana pe de altă parte. Petru subliniază ferocitatea acestui conflict spunând: „Diavolul potrivnicul vostru, ca un leu ce rage dă târcoale , căutând pe cine să-l înghită” (1Pt.5,8). Pavel se referă mai degrabă la şiretenia folosită de cel rău „Satana însuşi se preface în înger al luminii”, iar „servitorii lui se prefac în servitori ai dreptăţii” (2Co.11,15). Cea mai mare viclenie a Diavolului este aceia de a ne convinge că el nu există.

Aceste pasaje subliniază faptul că toţi creştinii sunt angajaţi într-un conflict care este continuu şi plin de neprevăzut. Ei nu se pot retrage din acest conflict. Dacă privim realist ajungem la concluzia că răutatea diavolului nu este inevitabilă. Este nevoie de un exerciţiu al discernământului şi de curaj. Cei ce se opun Satanei cu hotărâre vor învinge totdeauna. Petru cere împotrivire diavolului rămânând „tari în credinţă”; Iacob spune: „împotriviţi-vă diavolului iar el va fugii de la voi”(Ic.4,8); Pavel ne sfătuieşte: „să nu-i cedaţi teren diavolului”(Ef.4.27). Implicaţia puterii lui Dumnezeu este ca toţi credincioşii vor fi în măsură să reziste atacurilor celui rău: „El nu va lăsa să fiţi ispitiţi peste puterile voastre. Ba o dată cu ispita vă va da şi scăparea prin puterea de a o înfrâna” (1Co.10,13). Dumnezeu este foarte conştient de puterile Satanei şi de faptul că întotdeauna el ne încearcă. Însă, noi „să nu fim înşelaţii de Satana, a cărui ticluiri le cunoaştem bine” (2Co.2,11).

Satana este permanent împotriva Evangheliei aşa cum se poate vedea în tot timpul lucrării lui Isus. El a lucrat şi prin ucenicii lui Isus, ca atunci când Petru a respins soluţia crucii pentru Isus si a fost mustrat: „Mergi înapoia Mea Satano!”(Mt.16,23). Satana avea şi alte planuri pentru Petru dar Domnul s-a rugat pentru ca să nu slăbească credinţa sa. Satana a lucrat şi prin duşmanii lui Isus, căci Isus le-a spus celor care se opuneau Lui: „Voi diavolul îl aveţi ca tată şi vreţi să faceţi dorinţele tatălui vostru” (In.8,44). Toate acestea au atins maximum în timpul arestării, suferinţelor şi morţii lui Isus. Lucrarea lui Iuda este a Satanei care a pus stăpânire în inima lui Iuda să vândă pe Isus. Cu gândul la cruce Isus spune: „vine stăpânitorul acestei lumi. Împotriva Mea nu are nici o putere”(In.14,30).

Satana continuă să ispitească pe oameni. El răpeşte sămânţa cea bună din inima oamenilor. Activitatea sa poate produce efecte fizice asupra corpului omenesc. Este descris ca plin de resurse şi foarte activ. Dar Noul T. ne asigură de limitele lui şi de înfrângerea sa. Puterea lui este una perimată şi o poate exercita numai cât îi permite Dumnezeu. El poate fi folosit şi drept cauză a unor lucruri bune în final. Astfel, despre un desfrânat se spune. „ca un astfel de om să fie dat Satanei spre pierirea trupului, pentru ca sufletul să fie mântuit în Ziua Domnului”(1Co.5,5). Isus vorbeşte despre judecata celor nemerituoşi astfel: „plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul vel veşnic pregătit diavolului şi îngerilor săi ” (Mt.25, 41). Isus spune despre Satana că este judecat şi va fi zdrobit: „Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre” (Ro.16,20)

Satana este o realitate malefică întotdeauna ostilă lui Dumnezeu şi oamenilor lui Dumnezeu. Dar el a fost deja înfrânt prin viaţa, moartea şi învierea lui Cristos şi această înfrângere va deveni evidentă la sfârşitul veacurilor.

Măgeruşan Ioan

Comentarii

05/08/14 04:37
Marilena

Intrebare:Cine conduce Universul?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]