Dicţionarul critic „Scriitori din Bistriţa-Năsăud” va fi lansat în martie

Un proiect, la care criticul Andrei Moldovan, preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, lucrează de mai mulţi ani, prinde contur. Dicţionarul critic „Scriitori din Bistriţa-Năsăud”, se află deja în tipografie sub sigla editurii Şcoala Ardeleană, proiectul fiind realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, a cărui preşedinte este Andrei Moldovan, sub egida Bibliotecii Judeţene George Coşbuc.
Dicţionarul include şi 55 de parodii şi o postfaţă în versuri de Lucian Perţa. Peste 100 de scriitori activi după anul 1990, care au tangenţă cu judeţul nostru, fiind născuţi sau activând aici sunt incluşi în acest dicţionar cu date biobibliografice, dar şi cu repere critice şi câte un fragment reprezentativ.
„Dicţionarul critic al scriitorilor din Bistriţa-Năsăud oricând perfectibil, acum la aproape un veac de la unirea tuturor românilor într-un singur stat unitar (literatura i-a unit mult mai devreme), reprezintă o dovadă vie a unei mari bogăţii şi diversităţi spirituale ale acestui ţinut din care nu vor înceta să apară mari valori ale naţiei noastre. Îl dăm la iveală cu gândul la cuvintele lui Liviu Rebreanu „Cantitatea, indiferent de valoare, dovedeşte totuşi bogăţia râvnei creatoare. Înainte de a alege trebuie să ai din ce anume ce alegi. Cantitatea devine astfel premisa calităţii. Bogăţia cantitativă permite o mai îngrijită selecţie calitativă”, scrie, pe copertă, Andrei Moldovan.
Lucrarea, ce va fi, cu siguranţă, una dintre cele mai importante din ultimii ani pentru scriitorii bistriţeni, va fi lansată în cadrul Galei Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, ce se preconizează a avea loc pe 12 martie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5