Dicţionarul scriitorilor români contemporani, lansat la Bistriţa

De 15 iunie 2016, de Ziua Eminescu, membrii Societăţii Scriitorilor „Conexiuni”, de la Palatul Culturii din Bistriţa, au sărbătorit evenimentul prin lansarea celor 2 volume ale „Dicţionarului scriitorilor români contemporani”, editat de către Editura Tipo- Moldova din Iaşi,, în prezenţa redactorului şef al editurii, poetul Aurel Ştefanachi. Dicţionarul a fost coordonat şi realizat şi de către istoricul şi criticul literar Ioan Holban. Volumele apar în colecţia „Opera Omnia – Dicţionar”.
Evenimentul literar a fost moderat de directorul Palatului Culturii, scriitorul prof. dr. Dorel Cosma, şi de preşedinta Societăţii „Conexiuni” – prof. Elena M. Cîmpan, care au salutat prezenţa la Bistriţa, în Ziua Eminescu, a „Dicţionarului scriitorilor români contemporani” şi a redactorului-şef al Editurii Tipo-Moldova din Iaşi. Domnia sa a fost invitat de prof. dr. Dorel Cosma să participe la Festivalul Internaţional de Literatură şi Teatru „Liviu Rebreanu”.
Poetul Aurel Ştefanachi a prezentat „Dicţionarul”, remarcând că nu este vorba neapărat de o structurare axiologică sau valorică, ci că intenţia realizatorilor este să surprindă o plajă literară, o realitate literară vie în mişcare a literaturii române contemporane.
A subliniat şi faptul că scriitorii din Bistriţa-Năsăud şi de la „Conexiuni” sunt bine reprezentaţi în cele 2 volume apărute recent, ce au intrat în rafturile bibliotecilor universitare, judeţene din România şi din Diaspora, fiind un instrument de lucru la îndemâna istoricilor literari şi a lucrărilor de doctorat filologic.
În acest „Dicţionar al scriitorilor români contemporani” din Bistriţa-Năsăud sunt cuprinşi: Al. C. Miloş, Dorel Cosma, Menuţ Maximinian, Cornel Cotuţiu, Victor Ştir, Veronica Ştir, Icu Crăciun, Victoria Fătu Nalaţiu, Gheorghe Mizgan, Ovidiu Pojar, Niculae Vrăsmaş, Iacob Naroş, Liviu Păiuş, Ana Zegrean, Ştefan Veşcari.
În cele 2 volume sunt prezenţi 50 de scriitori din România, proiectul, ce va cuprinde 15 volume, urmând să fie încheiat în 2017.
Dicţionarul are o ţinută grafică impecabilă, impunătoare, fiind un eveniment editorial ce va îmbogăţi cultura şi spiritualitatea românească.
Lansarea „Dicţionarului scriitorilor români contemporani” marchează valoric, de prim raft, întâlnirile „Conexiuni” din vara literaturii anului 2016, aniversând în mod fericit şi rodnic drumul sub steaua lui Eminescu.
Al. C. Miloş

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]