Din alfabetul poetic al doamnelor

Aşa îşi intitulează rubrica în revista Convorbiri Literare nr. 3/171/ din martie 2010, Emanuela Ilie, critic literar,lector universitar la Catedra de Literatura română,Facultatea de litere a Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi şi redactor la revista Poezia din Iasi.

Alături de volumele de poezie ale Angelei Marinescu, Ioana Bogdan, Clara Mărgineanu,este prezentată şi cartea SPERANŢE SUB GHILOTINĂ – poezie , ediţie bilingvă,româno-franceză, a poetei bistriţene Maria Olteanu. Despre scriitoare criticul afirmă: „Maria Mândreanu-Oltean radiografiază, liric, realităţile româneşti de azi. Lumea re-construită în aceste puţine SPERANŢE SUB GHILOTINĂ este o lume de o concreteţe apăsătoare, când grotesc-absurdă, când aproape tragică, în orice caz resimţită monstruos. În texte precum COLECTIONARUL DE TRISTEŢE, IARNA UNUI VERS ori, desigur SPERANŢE SUB GHILOTINĂ prelevează prin urmare,topii încremenirii,ai dublei închideri, în spaţiu şi timp. O imagine emblematică a sufocării este oferită într-un text care se intitulează chiar AZILUL:,, In curtea azilului/ Bătrâni părăsiţi îşi plimbă durerea.//A venit primăvara, dar de-atâta tristeţe/ Nici pomii din curte n-au inmugurit,/ Sevele lor s-au transformat în pietre.//Cu trupuri albite/ Stau răstigniţi în aşteptare,,. La antipod un instantaneu al copilăriei ca revelaţie a morţii timpului constituie nodul metaforic dintr-un poem precum CONTURUL UNUI FULGER:,,Am văzut soarele /Plângând într-un pumn de pământ,/Copilul mângâind cenuşa unei zile,/Conturul unui fulger născut dintr-un cuvânt,,. In ansamblu, volumul ascultă de aceiaşi logică metaforizantă ca şi textele de mai sus; autoarea este adepta lirismului modernist şi a tematicii consacrate: timpul în trecerea grea,imperturbabilă ,destinul uman predestinat singurătăţii şi reflecţiei amare, iubirea ca tentaţie a absolutului ş.a. Cu precădere, însă, nucleul germinativ al poeziei Mariei Mândreanu-Oltean este eul poetic hipersensibil şi autoreferenţial, preocupat deseori să personalizeze imaginea metaforică a poeziei, văzută ca o realitate antropomorfizată /POEZIE II/ sau ca un succedaneu al ultimului mister cosmogenic/ GENUNCHIUL UNIVERSULUI”. În încheiere criticul literar Emanuela Ilie spune: „Mitologia lirică pe care sunt centrate,aşadar, SPERANŢE SUB GHILOTINĂ este chiar aceea a limbajului poetic, capabil deopotrivă,,sa se transforme în fiară, ca în /RUGĂ/, dar şi să constituie mesajul final al umanului înfăţişat înaintea lui Dumnezeu LA CINA DE TAINĂ”. Iată că poezia conjudeţenei noastre este foarte bine primită de critica de la case mari.