Din Beclean, fraţilor de la „Cuibul visurilor”, cu dragoste

Lunar, primesc la Beclean „Cuibul visurilor”, publicaţia editată de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Local Maieru, de astă dată numărul 15 din aprilie 2010, număr aniversar, pe care mi-l trimite prietenul meu şi al beclenarilor, scriitorul Icu Crăciun, redactor şef al publicaţiei care apare la Maieru, avându-l ca director pe venerabilul profesor şi rebrenolog Sever Ursa, un adevărat simbol şi patriarh al culturii someşene, care coordonează un colectiv redacţional harnic şi inimos, în frunte cu Icu Crăciun, redactor şef, iar ca redactori Viluţ Cărbune, Ilie Hoza, Macavei Al. Macavei, Mircea Prahase, Alexandru Raţiu, dr. Lazăr Ureche, Liviu Ursa.

Despre numărul aniversar aflăm dintr-un editorial –Bilanţ „Cuibul visurilor”, în al XV-lea an de existenţă, alcătuit cu profesionalism de juristul Macavei Al. Macavei, de care mi s-a făcut dor, mai ales că nu l-am văzut de peste 20 de ani, aflând din acest bilanţ de cele două direcţii de: „revistă culturală locală, însă ancorată în naţional şi mişcarea de idei europene prin colaborări din ţară şi străinătate…”, apoi de ziar al localităţii, cu materiale pe toate problemele, de la economie până la demografie, de la starea de sănătate a populaţiei până la repararea şcolilor, a drumurilor şi disponibilitatea forţei de muncă” (Teodor Tanco).

De-a lungul celor cincisprezece ani s-au oprit asupra unor pagini şi rubrici consacrate, amintind aici „Cartea, Lirica, Istorie” (cu „File de monografie” ajunse la episodul 50, susţinută de directorul Sever Ursa), apoi „Religie, Scrisori, Natură, Sport, Interviuri sau Dialog, Omagii şi Comemorări, Diverse şi Divertisment, Demografie (născuţi, căsătoriţi, decedaţi) pentru o comună care a deţinut recordul naţional la natalitate” etc.

Aşa după cum relatează Macavei Al. Macavei, pe lângă colectivul redacţional, la realizarea publicaţiei au fost mobilizaţi cadrele didactice de la şcolile măierene, poeţi şi scriitori de un real talent pe care îi are Maieru.

În numărul aniversar din aprilie semnează versuri profesoarele de franceză, cu ocazia francofoniei de la Grupul Şcolar „Liviu Rebreanu” din Maieru. Este vorba despre prof. Claudia Dunca, Adriana Sidor şi Simona Vargotoschi, apoi, episodul 51 din „File de monografie” a lui Sever Ursa despre Societatea Culturală „Liviu Rebreanu” Maieru, după care Sandu Al. Raţiu semnează eseul „Duminica lui Zahei”.

La „Religie”, interesante observaţii înregistrează în „Consideraţii privind evoluţia arhitecturii şi picturii bisericeşti pe Valea Rodnei” Alexandru Dărăban, apoi despre „Cartea Teslarului” a poetului Ioan Pintea vede cartea prin „Înţelesuri paralele”. La rubrica „Opinii”, despre nume un interesant subiect în „Cum te cheamă?” La „Lirica” excelente versuri are Esilerva Mărireanu. La „Lingvistica” Viluţ Cărbune vine cu toponimul „Pârcioaia”. Interesante mi s-au părut şi „Secvenţe şi corespondenţe din jurnalul ornitologic de iarnă” ale înv. Ilie Hoza, pentru ca Icu Crăciun să vorbească despre Valer Pop ca şi colaborator al revistei „Cuibul visurilor”, subiect accentuat şi de către Grigore Cotul în „Ece homo”, numărul încheindu-se cu rebusul lui Macavei Al. Macavei despre „Hristos a înviat!”.

Cu dragoste, îi salut pe toţi cei dragi de aici. Felicitări şi la bună vedere!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5