DIN BUCATA LOR DE BRÂNZĂ

Trec, în week-end-ul care tocmai a trecut, prin centrul vechi al noului oraș și, ca niciodată, oameni, oferindu-și produsele românești 150%, țărani, 175%, adică foarte ancorați în problemele agriculturii, îi invită pe trecători, pe toți, fără să aleagă, să servească din produsele lor, frumos pregătite și aranjate. Pe când în alte dăți stau acolo doar să vândă: cumperi, te servesc, nu, du-te mai departe, că nu-i regim de expoziție cu degustare. Și ... uitatul e gratis.
Câtă ospitalitate, câtă frunză, câtă iarbă!... Să nu uităm, a mai fost odată, când au venit frații noștri din... Besançon. Și atunci era pe încercate, pe alese, pe săturate, dar erau așa de mulți, amestecați, uniți în jurul limbii franceze, că nu mai știai dacă cel ce vorbește franceză e de-aici sau de... dincolo. Erau cozonaci și croissante, brânză tot ca acum, vin de viță nobilă, belșug. Am stat deoparte și-am observat. Oamenii se cunosc, lumea e mică. Și franțuzește vorbind, tot se vedea că nu ești de-al lor, nici de-o parte, nici de alta. Și atunci, ca simplu muritor, cum să te bagi unde nu-ți fierbe oala? Stai la locul tău, domnul Goe, dulceața e pentru musafiri.
Sâmbăta trecută, când venea ministrul, excesul de zel întrecea orice închipuire. Râuri de lapte transformate în brânză, ce-și așteaptă munții de mămăligă, faguri și miere dulci ca limba română, ii de borangic, cusute cu fir de aur, souveniruri din lemnul care ne-a mai rămas și, peste toate, se depunea un fum, ca să nu se strice ziua cea măreața, de vizită. Lume veselă, cu acel zâmbet de jur-împrejur, rămas de pomină, gata să plângă de mâine iar, dar azi să afișeze bunăstare. Economia e pe plus, industria e în creștere, cultura e ... după facultăți.
Și, dacă sunteți curioși, da, am gustat și eu o mostră de caș, de cea mai bună calitate, am mestecat și mi-a intrat printre dinți. M-am mai plimbat puțin și m-am întors, pentru că mă urmărea o jenă să gust fără să cumpăr. La tarabă, cer o felie, întreb dacă e tot din aceea, din care am gustat, din care vor gusta și cei ce vor veni, e încă dimineață, îmi spune că da, o cred pe femeie, descendentă a Evei, mi-a dat să mușc și acum pomul cunoașterii e cu mine.
Când am ajuns acasă, mi-a părut rău că n-am cumpărat mai multă brânză. Un caș întreg, de pus pe iarnă. Merita. Acum era momentul. Dar poate că nu erau cantități așa mari. Și dacă erau, poate aveau altă destinație. Oricum, brânza a fost bună. De oaie, fără amestec de vacă, fără prelandez, aracet, pastile și alte delicatese.