Din nou România în contratimp cu Uniunea Europeană

După o perioadă de superstrădanii ale ţării noastre, menite a ne duce în lumea reprezentată de Uniunea Europeană şi în cea a ţărilor din NATO, credeam că România a înţeles, perfect, că acest statut este menit să ne acorde nu numai drepturi, dar şi obligaţii.

Firesc, în noile condiţii, era ca ţara noastră să se străduiască să beneficieze de toate drepturile conferite de noul statut, dar în acelaşi timp să nu-şi uite obligaţiile. Se pare însă că noi nu am prea înţeles că ne-am angajat să fim membri ai Uniunii Europene, respectând întru totul ceea ce se hotărăşte la acest nivel şi, înainte de toate, să ne aliniem legislaţia la cerinţele europene. Ei, tocmai aici, se pare că noi, ca ţară membră a U.E. am uitat să ne respectăm propriile angajamente şi consecinţele, traduse prin penalizări, inclusiv financiare, au început să facă casă bună cu România.

Suntem într-un moment în care lumea întreagă retrăieşte evenimentele triste ce au îndoliat SUA la 11 septembrie acum zece ani şi tocmai de aceea, în cele de mai jos voi face referire la un fapt care pare să aducă sancţiuni europene pentru România, pentru că noi, dintr-un obicei de acum, înţelegem să nu adoptăm o lege care să transpună în practică Directiva Uniunii Europene privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice (EC) (Directiva 2006/24/EC), fapt ce, din perspectiva instituţiilor europene, înseamnă sancţiuni aplicate României pentru nerespectarea normelor europene.

Între momentul 11 SEPTEMBRIE şi această Directivă există o strânsă legătură întrucât, prin acest act normativ, în fiecare ţară europeană se luau măsuri concrete, preventive, pentru acte de terorism de asemenea cruzime, ca cel petrecut în SUA şi nu numai aici, să poată fi anticipate şi depistate din vreme.

România a găsit portiţe care să-i permită să se eschiveze de la adoptarea prevederilor Directivei şi fără o informare corectă şi temeinică a populaţiei a „disecat” Directiva, hotărând neaplicarea ei, pe motiv de încălcare a drepturilor omului.

Dacă la noi această sintagmă care este violată zilnic, este invocată drept justificare, atunci ne aflăm într-o gravă eroare şi ar trebui ca cetăţenii ţării să ştie că pentru ca telefonia mobilă să fie ţintă de supraveghere ar trebui să existe mijloace tehnice pentru a „viola” intimitatea convorbirilor telefonice şi o armată de specialişti cam de dimensiunile populaţiei SUA dacă nu mai mare care, iarăşi, nu este la îndemână. O informare cinstită, corectă şi responsabilă ne-ar fi lămurit şi pe noi, ca simpli cetăţeni, despre ce este vorba. În fond era şi este dreptul nostru să fim corect informaţi. Dar…

U.E. a adoptat această directivă în contextul internaţional al creşterii ameninţărilor teroriste şi al criminalităţii organizate, urmărind crearea unui cadru legislativ care să vină în ajutorul instituţiilor abilitate, mai ales din perspectiva prevenirii unor evenimente tragice/acte teroriste, atacuri armate etc). Spre deosebire de noi, ţări ca Franţa, Danemarca, Spania, Finlanda, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Olanda, Luxemburg, Grecia au transpus în totalitate prevederile directivei.

Dacă în SUA nu existau „portiţe” care să permită teroriştilor, altfel foarte bine pregătiţi, să se organizeze şi să vizeze, la fix, puncte vulnerabile, momentul 11 Septembrie n-ar fi fost posibil. Şi tocmai de aceea orice măsură preventivă trebuie luată.

Poate că în România terorismul nu este chiar atât de vizibil încât să poată fi utilizat ca argument pentru adoptarea acestei legi, dar fenomene precum corupţia sau crima organizată, înşelăciunea, tâlhăria, pornografia infantilă şi evaziunea fiscală ne sunt, din păcate, mult prea cunoscute nouă, cetăţenilor, dar şi oamenilor legii.

Astfel, această lege ar contribui, nu numai în opinia experţilor, la o arestare mult mai rapidă a infractorilor şi a colaboratorilor acestora. De fapt, ce se reproşează României? Tocmai această tergiversare.

Iată, concret, despre ce este vorba.

În data de 16 iunie 2011, Comisia Europeană a declanşat o acţiune de punere în întârziere împotriva autorităţilor române, prin care a solicitat transmiterea măsurilor naţionale privind transpunerea Directivei 2006/24 EC, în termen de două luni de la data primirii adresei, adică până la 17 august. Practic, România se află în situaţia de încălcare a acquis-ului comunitar (voinţa unitară a comunităţii europene de a-şi armoniza legislaţia).

Trebuie, totuşi, menţionat că demersuri de transpunere în legislaţia românească a acestei directive au existat, reamintim Legea nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii care a fost declarată neconstituţională.

Deşi experţii în materie de acquis comunitar şi drept admit că legea în cauză a avut multe neajunsuri )ceea ce a şi condus la decizia Curţii Constituţionale) aceştia consideră că adoptarea unui act normativ pe tema în cauză este imperios necesară. Fără acest act normativ, România se poate afla în situaţia Suediei, care a fost condamnată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în februarie 2010, deoarece nu a respectat termenul de un an de zile pentru implementarea Directivei în legislaţia naţională. Ca fapt divers, în acest caz, Comisia Europeană a solicitat plata unor daune de 50.000 euro pentru fiecare zi de întârziere. Atenţie, aşadar. Pe lângă faptul că nu ne prea pricepem să accesăm fondurile europene, plătim „cotizaţia”, dar vom plăti şi penalităţi pentru că de trei ani dormim pe urechea unei hotărâri a C.C. luată pentru că legea, în sine, a fost prost făcută. Cine o fi oare vinovat?

Trebuie să ştim foarte clar ca utilizatori de telefoane mobile şi nu numai, că prin reţinerea de date de către operator, se înţelege clar şi fără posibilitatea de interpretare, care sunt elementele ce fac obiectul stocării, exclusiv „datele de trafic şi localizare a persoanelor fizice şi juridice”, respectiv, „datele necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului înregistrat” (citate de Noul Proiect de lege al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Internaţionale, care se regăseşte pe site-ul instituţiei menţionate) fapt ce oferă clar cam care este sfera de cuprindere a acestor informaţii şi obiectul legii.

Adoptarea unei legi care prevede stocarea datelor generale ale comunicării nu are rolul de a îngrădi drepturile individuale ale omului, libertatea sau secretul corespondenţei, ci, dimpotrivă, îşi propune să apere cetăţeanul onest şi cinstit împotriva celor care profită de mijloacele moderne de comunicaţii pentru a-şi ascunde şi anonimiza activităţile de natură ilegală şi posibil vătămătoare. Deci, iată, ce era de demonstrat.

Trebuie să ne asumăm statutul de cetăţeni europeni şi să ne comportăm ca atare. Ca oameni şi ca ţară! Este o obligaţie asumată, credem, conştient.

Adrian Mănarcă