Din raiul prezentului în iadul amintirilor

La Sighetul Marmaţiei, de Ziua Eroilor, se organizează în fiecare an o serie de evenimente care marchează totodată şi Ziua Porţilor Deschise a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Domnul prof. univ. dr. Ilie Rad a răspuns invitaţiei lansate de către doamna Ana Blandiana de a fi prezent la comemorările care se desfăşoară la Sighet, însă nu s-a dus singur ci a luat cu dânsul 32 de studenţi la Jurnalism, printre care am avut plăcerea să mă număr şi eu. Am pornit dis-de-dimineaţă de la Cluj-Napoca pentru a ajunge la ora 10 la Sighet, oră la care fragmente din istoria dureroasă a ţării noastre începeau să ni se dezvăluie.
Deschiderea manifestărilor a aparţinut sopranei Anghela Gheorghiu care a interpretat rugăciunea Tatăl nostru, după care au urmat mărturii cutremurătoare ale unora dintre urmaşii celor care au fost aruncaţi fără milă în diferite închisori comuniste. Tecutul a prins glas pentru câteva ore, ascultând cu voce tremurândă, emoţionată şi adesea înlăcrimată pe Ioana Vlasiu (nepoata istoricului Ioan Lupaş), Voica Potârcǎ (fiica ministrului Virgil Potârcǎ), Aurora Naciu (fiica unui partizan executat în 1953), fiica Ileanei Samoilǎ născută chiar în închisoare sau pe Alexandru Munteanu (fiul medicului Eugen Munteanu-deţinut politic) care a realizat filmul "Sighet - un muzeu viu". A fost prezentă şi doamna Lucia Hossu- Longin care este cunoscută pentru regia şi comentariul reportajelor din cadrul serialului Memorialul Durerii difuzat de TVR1.
Toţi cei care şi-au povestit dureroasele amintiri, s-au confruntat cu arestări abuzive ale părinţilor în miez de noapte, au îndurat umilinţa evacuării forţate a caselor, fără a avea dreptul de a-şi lua ceea ce aveau. Copii fiind erau daţi afară de la şcoală şi chiar dacă unii au reuşit să îşi ia bacalaureatul cu nota 10, nu li se permitea intrarea la facultate sau erau daţi afară şi li se interzicea să mai înveţe pe motive de neprezentare, absentare care survenea în urma unor crunte ameninţări.
Toţi cei care şi-au povestit dureroasele amintiri, s-au confruntat cu arestări abuzive ale părinţilor în miez de noapte, au îndurat umilinţa evacuării forţate a caselor, fără a avea dreptul de a-şi lua ceea ce aveau. Copii fiind erau daţi afară de la şcoală şi chiar dacă unii au reuşit să îşi ia bacalaureatul cu nota 10, nu li se permitea intrarea la facultate sau erau daţi afară şi li se interzicea să mai înveţe pe motive de neprezentare, absentare care survenea în urma unor crunte ameninţări.
Doamna Aurora Naciu, fiica unui partizan executat în 1953, a dorit să explice printre altele motivele pentru care au fost închişi unii şi durerea pe care o resimt urmaşii celor care au pătimit, din cauza învinuirilor nefondate care li se aduc. Redau un fragment din mărturia emoţionantă a dânsei: “După ce a fost arestat tatăl meu, am rămas 6 copii între 7 şi 19 ani. Aşa cum aţi auzit şi înainte, mulţi în jurul nostru spuneau de ce au trebuit să facă acest lucru. Am să vă reproduc din memorie, şi eu m-am lămurit de ce a făcu acest lucru, după anii ‘90, când am citit în Revista Învăţătorilor din judeţul Mehedinţi câteva articole scrise de tatăl meu. Printre altele a scris un articol despre colegii morţi pe frontul de Est în 1941 şi spunea în felul următor: Vă aşteaptă copii cu braţele-ntinse. V-aşteaptă soţiile cu sufletele arse. V-aşteaptă părinţii cu dor. V-aşteptăm şi noi colegii voştri. V-aţi îndurat de noi şi aţi venit. N-am mai putut să vă vedem. Eraţi atât de înalţi, de strălucitori, c-a trebuit să îngenunchem şi ne-am jurat cu faţa-n glie că vom cinsti jertfa lor. Un asemenea om nu putea să fie indiferent şi să accepte comunismul. Deci din acest motiv a făcut ce-a făcut. Şi eu dacă mi-aş dori ceva, mi-aş dori când povestim despre aceste lucruri, oamenii să zică: ce bine că au fost şi oameni curajoşi care s-au opus comunismului. Foarte mulţi zic de ce au făcut asta, şi este foarte dureros pentru noi, urmaşii dumnealor.”
În partea a doua a manifestării au avut loc mai multe lansări şi prezentări de cărţi, în majoritate editate de Fundaţia Academia Civică. Şi domnul profesor Ilie Rad a fost invitat să prezinte volumul Cenzura în România, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2012, un volum care, aşa cum el însuşi a declarat, “musteşte (…) de spiritul Sighetului, pentru că în carte există 32 de studii dedicate cenzurii, iar o parte dintre acestea sunt de fapt amintiri ale celor care s-au confruntat cu cenzura.”
Doamna Ana Blandiana a ţinut să felicite apariţia noastră, a tinerilor jurnalişti, le evenimentul de a cărei organizare s-a ocupat până în cel mai mic detaliu: “Vreau să mulţumesc domnului profesor Rad în primul rând că mi-a venit cu un autocar plin de studenţi. Nu mi se pare nimic mai important decât aceste vizite ale studenţilor aduşi de profesorii lor la Memorial şi nimic nu mă întristează mai tare decât faptul că există univeristăţi germane care fac practică cu 20-30 de studenţi care vin la Memorial pentru zece zile - două săptămâni, în timp ce universităţile româneşti nu-şi permit asta. Deci Domnul profesor Rad este un personaj inedit căruia îi mulţumesc foarte mult.”
Credinţa şi rugăciunile fierbinţi i-au ajutat pe toţi să înfrunte mai uşor nedreptăţile la care au fost supuşi. Mărturie în acest sens stau poeziile care au fost scrise de cei care au trecut prin chinuri cumplite şi care acum sunt adunate în celula Poezia în închisoare.

Uneori spunem la întâmplare, fără să ne gândim, că “istoria se repetă”, dar să sperăm că represiunile şi chinurile cumplite prin care au trecut toţi cei care au contribuit la scrierea trecutului nostru, nu se vor mai repeta vreodată!