Din serialul ce face alcoolul

Poliţiştii bistriţeni au fost, marţi, în maximă alertă după ce au fost sesizaţi că pe strada Ghinzii din municipiu a fost găsită în propria locuinţă o femeie care era legată la mâini , picioare şi gură, iar starea ei de sănătate era precară. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţişti de ordine publică, judiciarişti şi criminalişti pentru a ajuta victima şi a putea lua măsuri urgente cu privire la posibilii făptuitori, din sesizare reieşind clar faptul că poliţiştii aveau de-a face cu o tâlhărie şi lipsire de liberate în mod ilegal, fapte care se pedepsesc cu până la 20 ani închisoare. Ajunşi la faţa locului nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor când au dat cu ochii de reclamantă care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (0,50mg/l alcool pur în aerul expirat) şi susţinea că a fost răpită din Parcul Municipal, în jurul orei 8.00 de persoane necunoscute care au legat-o la mâini, picioare şi în zona capului. În urma verificărilor efectuate de către echipa operativă s-a stabilit că cele reclamate de femeia de 56 ani, nu se confirmă. Aceasta rezultând din depoziţia martorilor, concluziile desprinse în urma cercetării locului faptei, femeia nu prezenta nici o leziune corporală, din locuinţă nu s-a reclamat furt de bunuri, nu au existat urme de răvăşire a locuinţei, yala de la uşa de acces era intactă ( fără urme de forţare). În timp ce poliţiştii efectuau cercetări reclamanta afirma că singurul martor la ceea ce ei i s-a întâmplat este doar Dumnezeu. Cu toate acestea femeia a fost transportată la Spitalul judeţean Bistriţa- Năsăud pentru eventuale îngrijiri medicale. Pentru că starea de sănătate a pacientei era foarte bună, medicii au trimis-o acasă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5