Dincolo de semne, carte lansată la Maieru

        În amfiteatrul Liceului Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Maieru, prof. univ. dr. Lazăr Avram, măierean prin naştere şi simţiri, şi-a lansat cartea „Dincolo de semne”, în faţa a 40 de iubitori de literatură, scriitori, profesori, ingineri, mama autorului, în vârstă de 86 de ani, rude, prieteni. Cartea a fost bine susţinută de scriitorii Icu Crăciun şi Iacob Naroş, prieteni ai autorului.

        La ora actuală, dr. ing. Lazăr Avram este profesor la Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti, director al Departamentului de Forajul sondelor, Extracţia şi Transportul Hidrocarburilor, profesor invitat al Universităţii Blaise-Pascal din Clermont-Ferrand. A publicat patru volume de versuri, „Poeme cărunte, Ning spicele tăciune, Rădăcini albe, Ritmuri măierene”, volum bilingv român-francez şi două volume de memorialistică şi reflexii, „Memoria inimii, Leac de singurătate”, toate acestea între anii 1994-2016.

        Cartea lansată are trei părţi, prima parte cuprinde capitolele „Lumina copilăriei, Între cuib şi zbor, Stropi de iubire, Stropi de singurătate, Stropi de viaţă.” Partea a doua cuprinde capitolul „Între lacrimă şi surâs”, iar partea a treia poartă capitolul „Lumină şi spirală”. Cartea este apărută la Editura „Karta-Graphic”, 2017, are o prefaţă semnată de prof. univ. dr. Ion Bălu şi o postfaţă sub semnătura scriitoarei Cleopatra Lorinţiu.

        Cartea domnului Lazăr Avram, „Dincolo de semne”, proiectează o imagine asupra propriei desfăşurări şi dezvoltări intelectuale, trăirile sale subiective sunt percepute de „eul” personal şi autorul se individualizează ca persoană cu reale disponibilităţi spirituale. Sunt în carte 1664 de gânduri delicat puse pe idei, multe îmbrăcate aforistic.Există la domnul Avram o muzicalitate a amintirilor, amintiri furişate undeva în nişte depărtări cu un aspect de sacralitate uneori. Chiar şi apele Someşului au taina lor. Pentru domnul Lazăr Avram dragostea nu se suprapune iubirii, parcă dragostea este mai mult ataşată atracţiei biologice, în timp ce iubirea este unică şi asigură adâncimea  sufletului.

        Volumul domnului Avram este un fel de „jurnal de bord”, romantic, în care nostalgia pedalează vioi pe corzi de suflet pierdute în amintiri. Trecerea, Marea Trecere blagiană se răsuceşte în inima scriitorului şi dincolo de o uşoară platitudine, surâde un fior de speranţă. Există o „vrajă a rădăcinilor” la acest sensibil scriitor, o vrajă însă cu dese treceri spre sacru, mai mult, spre taină, expresie a întrebării care nu necesită răspuns.

        Satul şi locul naşterii sunt sfinte pentru autor, satul domnului Avram, în speţă Maieru, se risipeşte ca o nostalgie sublimă, o bucurie fără de sfârşit a omului care are un ideal limpede şi îşi simte rădăcinile sale profund creştine şi româneşti.

        Icu Crăciun face o comparaţie cu Blaga, păstrând proporţiile, Iacob Naroş ne poartă „între lacrimă şi surâs”, Viluţ Cărbune are o „slăbiciune specială pentru această carte”, Ilie Hoza face „laudaţio” domnului Avram, proaspăt Cetăţean de Onoare al Maierului, doamna Lucia Cărbune vine cu „inocenţa şi sensibilitatea copilăriei”, doctorul Gheorghe Pleş felicită cu multă căldură pe autor, iar doamna Maria Avram, soţia scriitorului sărbătorit, profesoară de matematică cu un stagiu de trei ani la Maieru, îşi felicită soţul, dânşii, pe 15 august aniversează 39 de ani de la căsătorie, dânsa ştie că soţul său „este un veşnic călător,” ambii sunt fericiţi pentru că au trei nepoţei. Şi la final, prof. univ. dr. Lazăr Avram, mulţumeşte din suflet  „prietenilor noştri dragi” şi ne spune, printre altele, „Am debutat în revista Cuibul visurilor cu poezia Meleaguri dragi”, dânsul ni se confesează, „M-am întors din nou în mine, cu străbunii în spinare.”

        Domnul Avram face un fel de frescă a amintirilor şi orice frescă de acest gen conţine numeroase elemente memorialistice, datele memoriei sunt introduse în sintezele fanteziei, este o îmbinare între o creaţie memorialistică şi una epică, memorialistul priveşte, observă oamenii cum trăiesc, cum se treansformă, cum pasiunile apun uşor şi caracterele se schimbă. El ştie să observe şi să-şi proiecteze în afară perceptele, analizează şi se furişează în sufletele altora şi creează caractere. Când scriitorul Lazăr Avram caută timpul scurs, vedem o autobiografie alegorică, nu avem aici o zonă a observaţiei imediate, exterioare, ci un plan al revelaţiilor vieţii interioare. Domnul Avram vrea deliberat să se cunoască mai întâi pe sine însuşi, îşi sondează conştiinţa în tot ce are ea mai propriu şi incomunicabil, nedespărţindu-se prin aceasta de generalitatea umană, dimpotrivă, el regăseşte această generalitate.

        „Copilăria este unica perioadă din viaţa omului în care acesta poate atinge curcubeul”, cum splendid ne spune autorul. Elaborarea metaforei, a expresiei artistice, este bine organizată. Şi fiindcă a început Icu Crăciun o apropiere a domnului Lazăr Avram cu Lucian Blaga, în ceea ce priveşte „spaţiul mioritic” blagian, nu ideea că plaiul ar fi orizontul nostru specific contează prea mult, ci acea rasă de munte, acea viziune a colosului geologic.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]