Dinu Flămând – 75 | Eveniment aniversar la Muzeul Național al Literaturii Române

 

Muzeul Național al Literaturii Române are deosebita plăcere de a vă invita joi, 23 iunie 2022, începând cu ora 18.00, în Grădina MNLR (Strada Nicolae Crețulescu 8), la aniversarea a 75 de ani de la nașterea scriitorului, traducătorului și jurnalistului Dinu Flămând. Scriitori, artiști și importanți oameni de cultură îl vor sărbători printr-o selecție personală din opera sa poetică și prin istorisirea genezei primelor întâlniri cu scriitorul aniversat.

În cadrul evenimentului, va fi prezentat volumul Marinarul și alte ficțiuni, cel de-al șaptelea volum din seria de autor Fernando Pessoa, apărută la Humanitas Fiction, serie tradusă, îngrijită, cu prefețe și note de Dinu Flămând.

De asemenea, va fi lansat volumul de poeme inedite Scaun la fereastră. Lisabona – jurnal de carantină 2020-2021, semnat de Dinu Flămând, volum apărut sub egida Muzeului Național al Literaturii Române cu sprijinul Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER), cu ocazia aniversării scriitorului.

Despre munca de traducător, Dinu Flămând afirma „Eu fac parte dintr-o generaţie care se simţea oarecum obligată să facă şi muncă de traducere. Nu se putea să te gîndeşti doar la propria operă. Noi, generaţia de la Echinox, de la sfîrşitul anilor ’60, am apărut într-un pustiu, a trebuit să învăţăm limbi străine ca să citim cărţile interzise, cărţile ascunse, cărţile care ni se dădeau pe furiş pentru 24 de ore. Asta ne-a obligat să ne deschidem spre restul lumii. Eu asta am făcut toată viaţa: am tradus mari poeţi. Continui să fac acest lucru, mai am cinci-şase poeţi pe care vreau să-i traduc în limba română. Aşa cum şi alţii ne traduc pe noi.”

„Poezia lui Dinu Flămând este o oglindă elegiacă a istoriei. Fiecare din poemele lui are ceva de excavație arheologică, întrucât ia în seamă, în fiecare moment, toate straturile de timp suprapuse care îi conferă sens. Capacitatea lui Flămând de a aduna laolaltă detalii cotidiene exacte, prezentate cu vocea vechilor maeștri, alcătuiește un tot proaspăt, o grădină a plăcerilor ca la Bosch, unde toți locuitorii ei sunt destul de umani, fii ai unui loc și ai unui timp, victime însă în vântul Istoriei. Marele poet român e una din vocile esențiale ale poeziei europene contemporane”. (Luis García Montero, președintele Institutului Cervantes)

Dinu Flămând (n. 24 iunie 1947, Susenii Bârgăului, Bistrița-Năsăud) este poet, eseist, jurnalist, traducător și comentator al actualității politice în presa românească și în cea internațională. Licențiat în Filologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (1970). În vremea studenției, a devenit membru fondator al revistei Echinox, care a marcat numeroase generații literare prin spiritul ei antidogmatic. După absolvire, a lucrat în redacții de ziare, reviste și edituri, la București. La sfârșitul anilor ’80, a obținut azil politic la Paris, unde a denunțat regimul opresiv din România în presa scrisă (Libération, Le Monde) și la radio (RFI, BBC, Europa Liberă). A fost jurnalist bilingv la RFI din 1989 până în 2009. După căderea regimului comunist, s-a reintegrat în literatura română. În 2011 a fost distins cu Premiul Național „Mihai Eminescu”. În același an a devenit consilier al ministrului la Ministerul Afacerilor Externe, iar ulterior a reprezentat România la Organizația Internațională a Francofoniei.

Dinu Flămând are o vastă operă publicată în România, mai cu seamă de poezie, dar și de critică literară și traduceri. Poemele sale au fost traduse și publicate în Spania, Franța, Italia, Mexic, Portugalia, Germania, Chile, Honduras, Columbia, Macedonia de Nord, Grecia, Israel ș.a.

Între titluri se remarcă: Apeiron, 1971; Altoiuri, 1976; Stare de asediu, 1983, 2015; Viață de probă, 1998; Frigul intermediar, 2006; Umbre și faleze, 2010; Veghea și Somnul, 2016; Primăvară la Praga, 2017; Om cu vâslă pe umăr, 2020 (Premiul Naţional pentru Poezie „Lucian Blaga”).

Ca traducător, s-a dedicat mai cu seamă autorilor de limbă franceză, spaniolă, italiană și portugheză: Fernando Pessoa, António Lobo Antunes, Carlos Drummond de Andrade, Vinicius de Moraes, Umberto Saba, Mario Luzi, Samuel Beckett, César Vallejo, Pablo Neruda, Jorge Semprun, Antonio Gamoneda, Jean-Pierre Siméon, Omar Lara, Marco Lucchesi, Marco Antonio Campos ș.a., fiind distins cu numeroase premii literare.

Apariții recente: Primavera en Praga (Editura Visor, Spania, 2022) și traducerea: Fernando Pessoa, Marinarul și alte ficțiuni (Humanitas Fiction, 2022).

 

Pentru mai multe informații legate de eveniment, vă rugăm să sunați la 0736.598.451 sau să scrieți un mesaj la adresa [email protected].

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5