Dispensarul din Coşbuc, reabilitat cu fonduri guvernamentale. Primarul Pavelea a solicitat sprijin ministrului Deneş pentru regularizarea Văii Sălăuţei

Primarul Ioan Pavelea a semnat la Ministerul Dezboltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene contractul de finanţare pentru proiectul de reabilitare, modernizare şi dotare a dispensarului uman din comuna Coşbuc. Proiectul, în valoare de peste 1,2 milioane lei, este finanţat în cadrul etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

„Printre celelalte treburi, fiind în capitală, am profitat și i-am făcut o vizită de lucru bistrițeanului nostru, domnului ministru al Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș. În urma discuțiilor purtate cu domnia sa, acesta ne-a promis că o să facă tot ce-i stă în putință pentru a ne ajuta în identificarea unor soluții în vederea regularizării cursului de apă Sălăuța (îndiguire și decolmatare) pentru a preveni și combate efectele devastatoare ale inundațiilor. Mulțumesc domnului ministru pentru promisiuni și pentru timpul acordat!”, a transmis primarul din Coşbuc, Ioan Pavelea. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5