Doar 92 tichete prin Programul Rabla, accesate în Bistriţa-Năsăud

Programul Rabla 2014 – de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional -   pentru persoane fizice şi persoane juridice s-a încheiat, fiind alocate peste 20.000 tichete în sistem electronic. „Programul Rabla este un proiect de succes, anul acesta am consumat toate cele 20.000 tichete alocate, într-un sistem electronic. Nu au mai fost tipărite, nu s-au mai creat acele probleme, nu au mai fost alocate în funcţie de judeţe şi de dimensiunile acestora, ci au fost consumate, pur şi simplu, în funcţie de cerere. Un număr de 17.000 tichete au fost alocate persoanelor fizice, iar 3.000 persoanelor juridice şi instituţiilor publice”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Adrian Gearâp, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

          Potrivit aceleiaşi surse, pentru judeţul Bistriţa-Năsăud au fost alocate 92 tichete, dintre care 78 pentru persoane fizice şi 14 pentru persoane juridice.

          Prima de casare acordată fiecărui beneficiar al programului este de 6500 lei. De asemenea, pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor „cât mai prietenoase cu mediul”, s-a oferit posibilitatea acordării unui eco-bonus în valoare de 500 lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]