Doar doi bolnavi vor avea ,,noroc” la tratament în străinătate

Bolnavii care nu mai au şanse de vindecare în spitalele româneşti apelează la clinicile din străinătate cu bani de la Ministerul Sănătăţii.

Atât adulţii, cât şi copiii pot apela la Programul Naţional de Tratament în Străinătate dacă dovedesc cu acte că nu pot fi vindecaţi în ţară.

În Bistriţa-Năsăud, potrivit site-ului DSP, în luna iulie, erau înregistrate doar cinci solicitări pentru tratament în străinătate.

Potrivit medicilor, motivele care îi împiedică pe aceştia să aplice la program sunt de natură diferită: fie ,,groaza” omului de alergătură, cei mai mulţi consideră că este ceva foarte complicat, sau neîncrederea bolnavilor în sistemul de sănătate din România, că va rezolva o astfel de problemă.

În ceea ce priveşte stadiul rezolvării solicitărilor depuse la DSP B-N, din cele cinci dosare, două au fost transmise comisiilor de specialitate, fiind aprobate şi de către Ministerul Sănătăţii.

Potrivit reprezentanţilor DSP B-N, unul dintre cazuri este consemnat la nivel de prioritate –urgenţă medicală cu risc vital crescut, drept urmare, s-a iniţiat, deja, corespondenţa cu clinicile din străinătate.

Cum procedura de aprobare durează, pacienţii trebuie să se grăbească cu depunerea dosarului, pentru a nu apela prea târziu. Primul pas pe care trebuie să-l facă bolnavii interesaţi de acest program este depunerea unui dosar la DSP B-N, care trebuie să conţină actele medicale de la toate spitalele unde a fost internat, de la medicul de familie şi o cerere scrisă.

Dosarul este trimis, mai apoi, la Ministerul Sănătăţii, este analizat de o comisie, apoi pacientul este chemat la evaluare. Procedurile pot dura câteva săptămâni sau chiar luni.

Ministerul Sănătăţii a anunţat la începutul lunii modificarea legislaţiei privind tratamentul în străinătate.

Conform noului act normativ, corespondenţa cu clinicile recomandate poate fi făcută acum şi de bolnav sau reprezentantul său legal.

Totodată pacientul este obligat să meargă la consultaţie la medicul curant ori de câte ori este programat pentru evaluarea stării de sănătate consecutivă tratamentului aplicat în străinătate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5