DOAR O RANCHIUNĂ NEMŢEASCĂ?

Mai deunăzi, preşedintele şi guvernatorul, printr-o reuniune de glasuri, au solicitat, atât natului cât şi patronatului, să lase la o parte greţurile crizei şi să treacă fără de rezerve la animarea creditărilor. Pe de-o parte pentru că sistemul bancar autohton este suficient de solid, iar pe de altă parte, din pricină că, ori cât s-ar strădui Michiduţă financiar mondial, totuşi, economia autohtonă va să înregistreze şi în actualul an o oarecare creştere. Iar pe baza dezinhibării, chiar şi aspectul cămătăresc al dobânzilor are şanse ca, în viitor, odată motorul pornit, să-i oblige şi pe cerberii din instituţiile financiare să-şi mai tempereze din pretenţii. Au mai fost date asigurări că sunt fonduri suficiente, iar băncile mamă de peste fruntarii, o să îşi reverse capitalurile către filialele fiice într-o proporţie apropiată de nouăzeci de puncte procentuale.

Cum ar veni, dacă situaţia nu-i totuşi pe roze, atunci se poate considera că-i roz bombon românesc. Care ar mai trebui susţinut şi de către datornicii potenţi, ce se fac că plouă când e vorba de plata datoriilor contractate. Şi care, pârdalnicii, de nu vor înţelege de vorbă bună, atunci o să fie obligaţi – nu s-a spus şi în ce fel – să revină la sentimentele responsabilităţii, cel mai probabil, pe sensul invers de mers a biciuirii zarafilor din templu. Că altceva ce poţi a face? De vreme ce la capitolul producţie, dar mai ales la desfacerea ei, nu se poate interveni, din nefericita pricină a comprimării cererii.

Într-un al plan al preocupărilor s-a mai făcut vorbire şi despre apelarea la împrumuturi externe ce ar fi menite doar de a consolida starea de „abundenţă” şi de a da semnal investitorilor străini că-şi pot re orienta faţa către noi.

Despre ce n-am fost anunţaţi? Păi doar de nişte probleme, hai să le zicem, colaterale. Printre care aspectul că în viziunea lui Obama criza economică a mapamondului încă nu a muşcat la modul puterii maximale. Deci, marele rock este încă un vals vienez. Secundo tempo: nu există nici un fel de şansă de fentare a horei planetare a recesiunii. Ca atare vom juca în viitor de se vor zdrenţui hainele pe noi. Terţio: Reuniunea de la Bruxelles care avea menirea de a ajuta ţările Centrului, dar mai ales ale Estului european de a trece peste belele a fost un autentic fiasco. Tocmai prin aspectul că nemţii –chiar dacă nici cu francezii nu ne e ruşine – prin cea mai autorizată voce a „marchizei îngerilor” Merkel a zis „halt” privitor la cele 190 de miliarde de euro, ca sprijin la pachet pentru arealul cel mai fragil dezvoltat al „marii familii”.

Cum ar veni, scapă cine poate, dar mai cu seamă cine vrea muşchii lor. Făcându-se dovada odată în plus că, în pofida a tot ce se clamează privitor la divizarea Europei, fie şi pe criterii economice, a renunţării la războiul rece, ranchiuna îşi arată colţii. Nimeni nu e dispus să uite, iar cei care şi pot, iată, nici nu iartă. Mai ales efectele conflagraţiilor calde. Iar dacă li se mai aduce aminte că până şi sărăntocii au fost buni la ceva, cum ar fi de-o pildă reunificarea, statală ori supra statală, cu atât mai rău pentru cârtitori, ce au fost, vor fi şi o să continue a rămâne, doar apţi la dat şi, hâşâiţi la luat. Ca urmare, nici despre trasul sforilor nu s-a făcut vorbire pe Dâmboviţa privitor la aspectul că s-ar putea să ne trezim şi fără ceva substanţial din alocările de fonduri europene pe bază de ne reformare a justiţiei, cu toate temenelele parlamentare cu tot. Aşa că pusul capului pe boc nu constituie doar o metaforă, pentru că ghilotina-i ridicată la capitolul ajutoarelor. Iar de ne mai umblă mult gura o să ajungem precum celebrul călăreţ fără scăfârlie, şi-o să ne bucurăm dacă mârţoaga va răspunde la vetustul îndemn: „Di boală!, prin noi înşine”. Că de dictatura de dezvoltare ne-am bătut joc, măritând-ui roadele pe telegari verzi pe pereţi, ce ne arată acum doar numărul de la potcoave.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5