Doi Paşti, o singură religie (etnie) în familia viceprimarului din Beclean

Când se întâmplă să nu coincidă datele la care maghiarii şi românii îşi petrec sărbătorile pascale, aşa cum e cazul acestui an, în familia viceprimarului din Beclean e Paşti de două ori pe an. Cu state vechi în UDMR şi responsabilităţi publice get-beget româneşti, cel mai iubit “minoritar” (şi, drept urmare, maestru de cereomnii) din Consiliul Local al oraşului de pe Someş - dacă e să ne uităm la unanimitatea „etnică”, dar şi politică în baza căreia a primit scaunul secund al administraţiei din localitate, pentru un al treilea mandat consecutiv, cu 17 voturi „pentru” adunate atât de la UDMR (2), cât şi de la PSD (10), PDL (3) şi PNL(2) – vopseşte ouă la ambele evenimente cu specific religios şi circumstanţe “bilingve”. Dincolo însă de toate nuanţările cultural-coloristice, Mathe Ştefan ţine şi la spiritul, şi la obiceiurile practicate cu sfinţenie în amândouă situaţiile. Motivele? Nu-s pentru că în casă ar fi oarece “imixţiuni” entice, aşa cum se întâmplă în cazurile similare. Ni le-a declarat deschis, mai în glumă, mai în serios: “pentru că-s patriot şi aşa am învăţat de mic, din clasa a cincea, când am făcut şcoala la secţia română. De atunci mi-au intrat în sânge aceste două sărbători. Aşa că, împreună cu soţia - care nu-i româncă, e tot maghiară - vopsim ouă la ambele evenimente: pentru atmosfera de sărbătoare şi din respect pentru prieteni”.
Acum, că reformaţii şi romano-catolicii au liber la udat, viceprimarul Becleanului petrece Paştile în cercul restrâns de prieteni, cu câte un strop de parfum pentru nevestele lor şi ouă roşii pentru copii. Peste o lună, obiceiul de sorginte maghiară le va fi “împrumutat” majoritarilor care vor celebra atunci, bisericesc şi laic, Învierea Domnului.
Potrivit ultimului recensământ al populaţiei şi al locuinţelor, la Beclean trăiesc 81,6 % români, 14,2% maghiari, 3,8% rromi şi 0,4 % oameni cu alte obiceiuri lingvistice. 71,3% sunt ortodocşi (7.310), 0,3% greco-catolici (313), 13,7% reformaţi (1.246), 8,4% penticostali (875), 1,4% baptişti (151), 1,4% romano-catolici (143), 14% adventişti de ziua a şaptea (146), 0,2% - alte culte (21). 4 persoane au religia evanghelică luterană, una e “unitariană”, una e “creştină de rit vechi”, 10 oameni sunt “creştini după Evanghelie”, 5 sunt “evanghelici”, unul e musulman, 13 au religie mozaică, 51 sunt “martori ai lui Iehova”, 17 n-au nicio religie şi doi sunt atei. 94 de intervievaţi au preferat să nu-şi declare apartenenţa confesională.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]