Doi tineri din Târgu Mureş, prinşi în timp ce vindeau parfumuri contrafăcute

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Astfel, miercuri, polițiștii i-au depistat pe doi tineri de 18 ani, respectiv 21 ani, ambii din Târgu Mureș, în timp comercializau, pe raza municipiului Bistrița, parfumuri despre care există indicii că ar fi contrafăcute și a căror marcă era similară cu o marcă originală. 11 parfumuri au fost ridicate în vederea confiscării și continuării cercetărilor.

"Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 84/1998", se arată în comunicatul IPJ BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]