Doina Macarie – un dascăl complet

Anul 2009 este plin de proiecte pentru prof. Doina Macarie de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”. După realizarea antologiei „Vis de copil”, care cuprinde poezii ale elevilor de gimnaziu, Doina Macarie lucrează la un alt proiect de anvergură, o lucrare de specialitate în etnologie şi antropologie, care va cuprinde texte adunate în cadrul programului „Vreau să evoluez, daţi-mi cultură”. Până atunci, sperăm ca elevii de la secţia maghiară, care ne reprezintă la Olimpiada Naţională, să aducă rezultate foarte bune, aşa cum au făcut în anii trecuţi. Elevii s-au remarcat şi la concursul „Valori etnografice în comunitatea transilvană”, realizat de APIR, dar şi în cadrul „Săptămânii educaţiei globale”, prin modul în care au ştiut să-şi pună în evidenţă tradiţiile. Un amplu proiect este derulat în colaborare cu Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” în primăvara acestui an, Eleonora Sava, profesor UBB, urmând a veni la Colegiul „Andrei Mureşanu” pentru o diseminare de informaţii.

Doina Macarie nu uită nici de cercetarea etnologică după lucrarea bine conturată „Eliade – elemente de folclor”, urmează volumul „Simbolistica apei în cultura populară”, cu prelungire în literatura română. Pe lângă toate acestea, mai are timp şi pentru voluntariat, de cinci ani fiind membru activ al Centrului Comunitar pentru Tineret, unde predă ore de literatură. Un portret care conturează activitatea unui dascăl complet.

Comentarii

09/06/09 16:14
Ionela

Din intamplare am descoperit articolul lui Menut despre activitatea ta profesionala. N-am stiut nimic de tine de la terminarea facultatii si imi pare nespus de bine de realizarile tale. Felicitari si succes in continuare! I. I.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5