Doina Pană: Modificarea prevederilor privind abuzul în serviciu, pentru aplicarea Deciziei 405/2016 a CCR!

Vicepreşedintele Partidului Social Democrat, deputatul Doina Pană, susţine că modifocările aduse în Codul Penal cu privire la abuzul în serviciu reprezintă doar punerea în aplicare a unei decizii a Curţii Constituţionale a României. 

„Cea mai odioasă minciună vehiculată pentru manipulare e că s-a modificat în Codul penal articolul referitor la „Abuz în serviciu” ca să „poţi fura sub valoarea de 200.000 lei şi nu păţeşti nimic”. Cât se poate de fals! Nu vă lăsaţi manipulaţi! Ce-i sub valoarea de 200.000 lei rămâne în articolele din Cod la furt!!
Modificarea s-a facut doar ca să se aplice Decizia Curţii Constitutionale 405/2016 care cere reglementarea unui prag valoric al pagubei pentru a diferenţia ce înseamnă „Abuz în serviciu” şi ce înseamnă simplu „Furt”. O cere şi Comisia de la Veneţia şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei!”
, precizează parlamentarul PSD.

***

Ordonanța de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală a fost publicată în Monitorul Oficial în noaptea de marți spre miercuri.

„Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, îndeplinește un act prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului sau nu îndeplinește un act prevăzut de dispozițiile exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute și garantate de legile în vigoare, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă", este articolul cu privire la abuzul în serviciu care a determinat lumea să iasă în stradă.

Comentarii

02/02/17 09:06
Talos Mircea

A fost cea mai mare manifestatie de protest, aici la Bistrita si in toata tara, de dupa revolutie. Oamenii simplii si cinstiti nu mai suporta smecheriile ciumei rosii, nu se mai lasa pacaliti cu pomeni golanesti, insistand pentru eliminarea din structurile statului a politicienilor corupti. Incercarea de "albire" a infractorilor care-au jecmanit tara de 27 de ani incoace a trezit poporul, caruia i se alatura milioanele de romani harnici din pribegie si toate tarile civilizate. Doamne ajuta!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5