Dora Alina Romanescu şi cărţile sale

Mircea Daroşi

Palmaresul editorial al scriitoarei de la malul mării, Dora Alina Romanescu, originară din comuna Rebra, este unul impresionant. Cartea sa de vizită cuprinde 14 lucrări literare, elaborate în tot atâţia ani de când s-a dedicat acestei nobile activităţi. Periplul său epic face parte din lumea romanului contemporan, dar şi a prozei scurte, prin care îşi confirmă vocaţia de artist al cuvântului.
Dacă romanele începutului său literar sunt radiografii ale fenomenului social în care personajele sunt luate din lumea oamenilor simpli, originari din satul în care s-a născut şi sunt puternic reliefaţi în ,,Dealul Comorii’’, ,,Blestem’’ şi ,,Distanţe’’, apariţiile editoriale mai recente ne introduc într-o aventură literară a resorturilor sale subterane. Materia epică a cărţilor ,,Singur în viaţă’’, ,,Miracol în Ajun de Crăciun’’ şi ,,Frânturi din viaţă’’este densă şi poartă amprenta înaintaşilor din proza românească transilvăneană. Textele au putere însufleţitoare, atrag, cuceresc şi emoţionează. Sunt secvenţe din viaţa cotidiană care alcătuiesc un complex de situaţii şi destine. Subiectele sunt luate din viaţa reală şi îmbrăcate în haina propriei sale imaginaţii. Autoarea configurează destinele personajelor sale care, uneori sunt dramatice, neîndurătoare, le dezvăluie stările de spirit, punând în valoare reflecţii existenţiale.
Dora Alina Romanescu are o scriere explicită şi o disponibilitate narativă rar întâlnită. Promovează un dialog dinamic, antrenant, în care se găsesc structuri morfologice şi fonetice specifice graiului năsăudean. Fraza curge domol, se rotunjeşte în culorile figurilor de stil, simple şi calde, iar verbul său expresiv are putere de seducţie. Ca un fin analist şi subtil provocator la dezbatere, autoarea ne introduce într-un labirint al încercărilor vieţii, developează experienţe şi derulează clişee cu situaţii conflictuale şi psihologice.,,Aşterne cu lejeritate năvala de idei şi trăiri cu care îşi înzestrează personajele’’.
Există în proza autoarei un echilibru al personajelor. Situaţiile dramatice se află în balanţă cu cele senine, relaxante, învăluite de poveşti încărcate de sensibilitate şi gingăşie, de generozitate şi căldură. Întoarcerea în timp este un motiv foarte des întâlnit în aceste creaţii, ceea ce îi oferă posibilitatea să construiască scenarii cu puternice rezonaţe sufleteşti şi nu de puţine ori cu accente autobiografice. Pe acest registru epic este construit romanul,,Miracol în Ajun de Crăciun’’, pe care îl dedică nepoatei sale Ioana Alberta. Încă de la început ne dezvăluie starea ei de spirit : ,, De când m-am născut, am fost o ţintă a destinului.. În primii ani de viaţă m-am luptat cu sărăcia, apoi cu o boală care s-a cuibărit în trupul meu plăpând şi care m-a chinuit mulţi ani. Eram prea mică şi nu-mi dădeam seama cât de importantă este viaţa cu toate tainele ei. Fără să ştiu, m-am agăţat cu amândouă mâinile de ea, m-am ţinut zdravăn şi am înaintat pe drumul care mi-a fost hărăzit’’.
Folosind un limbaj cald, evocator, cu profunde nuanţe sufleteşti, exprimate la persoana întâi, ne putem da seama de identitatea femeii care îndeplineşte rolul de autor, narator şi personaj al acestei scrieri în care se derulează povestea tragică din sânul familiei sale.
Romanul ,,Singur prin viaţă’’s-a născut din destăinuirile unui cunoscut, după cum mărturiseşte chiar autoarea. El este structurat pe două părţi, două destine. Prima parte poartă titlul ,,Eugenia - o iubire pierdută’’, iar cea de-a doua, ,,David- în furtuna vieţii’’. Ambele personaje sunt într-o permanentă căutare a liniştii familiale, au o istorie a lor personală, dar viaţa le oferă surprize neaşteptate. Avalanşa întâmplărilor care se năpusteşte asupra celor două personaje centrale este greu de închipuit. Au însă încredere în viitor, chiar dacă trebuie să lupte cu neputinţa.
,,Frânturi din viaţă’’este o carte de povestiri decupate din viaţa cotidiană. Titlul atât de sugestiv este o metaforă a sensului nostru existenţial. Dora Alina Romanescu adună în cele douăsprezece povestiri întâmplări, transmite mesaje moralizatoare, pune în faţa cititorului situaţii trăite sau posibile pentru oricare muritor. Citindu-i cărţile, îţi poţi da seama că viaţa personajelor sale seamănă bine cu propria noastră viaţă. Aceasta este arta pe care o promovează scriitoarea de la malul mării.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]