Dorel Vişan şi-a cumpărat un clop cu păun de la Lucia Todoran. Preşedintele Băsescu şi regele Mihai, impresionaţi de portul năsăudean

Târgul saşilor Ostermarkt a animat cetatea medievală Bistriţa. Anul acesta târgul bistriţean nu a fost doar oaspetele a doi miniştri, bucuria fiind cu atât mai mare cu cât ei aparţin Bistriţei, Gabriela Szabo şi Doina Pană, ci şi a unui mare actor, Dorel Vişan. “Senatorul melcilor” a fost prezent la festivalul „Mărul de Aur - 2014”, ediţia de sărbătoare 30, ocazie cu care a vizitat şi târgul. Ouă încondeiate, dar şi aranjamente florale, turtă dulce, vase de lut, cozonaci, icoane, coşuleţe cu iepuraşi şi pui, costume populare, toate au fost prezente la târg. Oferta a fost bogată, fiind prezenţi peste 40 de comercianți.
Dorel Vişan s-a oprit la standul meşterului popular Lucia Todoran, unde a admirat costumele năsăudene. A fost impresionat de pălăria cu pene de păun, achiziţionându-şi una, care v-a stat la loc de cinste în casa lui, după cum ne-a declarat. Regele Mihai este o mare personalitate care a fost, la rândul ei, interesată de tradiţiile noastre, trecând cu Regina Ana, pragul casei Luciei Todoran, de la Salva. “Regele Mihai s-a simţit foarte bine în atelierul meu şi s-a încumetat alături de regina Ana să înveţe să lucreze cu mărgele cu acul. Când au văzut câtă abilitate am, au zis că sunt ca o maşină de cusut”, spune Lucia Todoran. Primit cu “jinars de poame, plăcintă cu brânză, colac cu nucă, vin cu scorţişoară din struguri de pe gard”, regele a promis că mai revine în casa gospodarilor. Nu a plecat de aici cu mâna goală, alegând un clop cu cinci rânduri de pene de păun, iar regina şi fetele Ana şi Margareta, bentiţe din mărgele. O altă întâlnire istorică a fost cu preşedintele Băsescu la Târgul de turism. Acesta, după ce a aşezat clopul cu păun, a spus entuziasmat: “Mi-ar sta bine ca fecior năsăudean”.
Poate una dintre cele mai grele misiuni a fost aceea de la Strasbourg, când a reprezentat România la Parlamentul European. De atunci, pe casa ei tronează două steaguri mari: unul al României şi altul al Uniunii Europene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]