Dorin Dobra: Klaus Iohannis, un alt mod de exercitare a funcţiei prezidenţiale

Dacă astăzi sunt reprezentat de ceva prin candidatura lui Klaus Iohannis la preşedinţia României, aceea e decenţa, capacitatea de a nu intra în tumultul politicianist şi puterea de a se ţine deasupra tuturor manifestărilor ce tind să ia faţa campaniei electorale de profunzime, a declarat senatorul PNL Dorin Dobra într-o conferinţă de presă.

Senatorul a mai spus că Iohannis reprezintă un alt mod de exercitare a funcţiei prezidenţiale, în comparaţie cu ceilalţi candidaţi, făcând trimitere la candidatul PSD şi măsurile populare ale acestuia sau la preşedintele în funcţie ce se implică într-un mod indecent în această campanie electorală.

"Klaus Iohannis, un alt mod de exercitare a funcţiei prezidenţiale. Ţin mult la faptul că suntem în situaţia în care candidatul nostru respectă până la capăt ceea ce a afirmat la începutul campaniei electorale: <<în România lucrului bine făcut, preşedintele trebuie să fie un model de comportament politic şi public. Reinventarea respectului în viaţa publică este esenţială. Îmi propun scoaterea instituţiei prezidenţiale din arena conflictelor politice. Îmi doresc mai puţin spectacol şi mai multă seriozitate în exercitarea funcţiei de preşedinte>>”, a afirmat Dorin Dobra citând din programul prezidenţial al candidatului Klaus Iohannis.

"Aici e toată puterea noastră. De partea cealaltă, avem un talmeş-balmeş generalizat, cu măsuri populare, cu imputuri din viaţa şi puterea serviciilor, cu un preşedinte ce intră în scena aceasta, în loc să joace decent şi să spună care e moştenirea pe care ne-a lăsat-o după zece ani din viaţa noastră. Cu toate acestea, eu simt că exact această lipsă pe care au vrut alţii să o acopere ca o perdea şi să o reproşeze ulterior, dă puterea candidatului ACL Klaus Iohannis pentru preşedinţie”, a completat senatorul Dorin Dobra.

Comentarii

20/10/14 11:58
Vizitator

Haz de necaz! In vitrina unei carmangerii din Gherla au fost lipite mai multe afise electorale, cu Victor Ponta, sub inscriptia PORC; Elena Udrea sub inscriptia VITĂ si Klaus Iohannis sub inscriptia PASĂRE.
Vezi: index-stiri.ro/.../imaginea-zilei-vine-din-gherla-unde-au-fost-lipite-afisele- candidatilor-la-prezidentiale-1583130

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5