Dorin Dobra: La Senat, PSD-ului îi e frică de dezbaterea legii privind alegerile în două tururi

În Senatul României asistăm deja de câteva luni la un joc meschin de plimbare a inițiativei liberale privind alegerile în două tururi de la o comisie la alta. Să ne înțelegem, asta în condițiile în care PSD are majoritatea, ceea ce ne confirmă faptul că nu de vot îi e frică PSD-ului, ci de adevărurile pe care ar fi obligat să le asculte.

De la depunerea inițiativei, în luna septembrie 2015, până în luna martie, aceasta nu a obținut nici măcar avizele de la comisii! Mai exact, când le-a obținut au fost anulate, iar propunerea a fost retrimisă către alte comisii.

Între timp, termenul de adoptare tacită a fost extins la 60 de zile și, nu întâmplător, a mai fost descoperită o comisie care și-ar dori să-și exprime opinia. Scopul, evident, este acela de  ”a plimba” această inițiativă și a amâna dezbaterea ei cât de mult posibil în baza unor vicleșuguri tehnice demne doar de PSD.

Fondul discuției, acela de care PSD se teme cu adevărat, e cel referitor la legitimitatea relativă a unor primari aleși dintr-un singur tur față de legitimitatea evidentă a celor aleși din două tururi. Aici e marea problema a PSD pe care încearcă să o evite cu orice preț cu un comportament nedemn de un partid atât de mare. De altfel, aceasta e și ecuația în care PSD e captiv: să fii atât de mare și să dovedești un comportament atât de mic.

Vicelider al Grupului PNL din Senatul României, senator Dorin-Mircea Dobra 

 

Comentarii

16/03/16 10:16
Cititor

"Fac pe ei " ... de frica ... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5